x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Subiectiv: Victor Ponta a vrut să intre în ALDE şi să candideze pe listele acestui partid la alegerile parlamentare

Subiectiv: Victor Ponta a vrut să intre în ALDE şi să candideze pe listele acestui partid la alegerile parlamentare

22 Mar 2017   •   21:51
Subiectiv: Victor Ponta a vrut să intre în ALDE şi să candideze pe listele acestui partid la alegerile parlamentare

Dezvăluire incredibilă făcută de Răzvan Dumitrescu în emisiunea Subiectiv. În toamna anului trecut Victor Ponta ar fi încercat o apropiere de Călin Popescu Tăriceanu şi i-a solicitat să intre în ALDE şi să vină cu câţiva oameni, foşti miniştri din cabinetul său, şi să candideze pe listele acelui partid la alegerile parlamentare.

Chestionat pe această temă, Andrei Alexandru, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Senatului în acea perioadă, a declarat că nu poate să divulge anumite informaţii.

„Aş putea să vă răspund cu o eschivă, nu cometez. Am anumite obligaţii. Probabil cea mai bună soluţie este să îi întrebaţi pe Ponta şi Tăriceanu să vă confirme. (...) Dar aţi văzut după comitet că prima grijă a lui Daniel Constantin după ce a părăsit sedinţa a fost să se ducă să se sfătuiască cu Victor Ponta”.

×
Subiecte în articol: victor ponta