x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Suceava a devenit aproape o fortareata

Suceava a devenit aproape o fortareata

02 Iul 2004   •   00:00

POLITIC

In municipiul Suceava s-a interzis circulatia pe traseele ce duc spre Cetatea de Scaun inca de ieri-dimineata, iar impresionante forte de ordine ale Politiei, Jandarmeriei si SPP au impanzit orasul. Sunt masuri luate pentru oficialii veniti sa comemoreze 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare.
CAMELIA IONESCU

Masuri exceptionale de securitate se justifica fiindca la Suceava si la Putna sunt asteptati presedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase, presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, precum si fostul presedinte Mircea Snegur si fostul premier Dumitru Braghis, la manifestarile dedicate implinirii a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare si Sfant. Astfel, s-a inchis circulatia rutiera intre Putna si Bivolarie incepand de ieri de la ora 14:00, pana astazi la ora 22:00, pentru a nu fi perturbat traficul pana la Manastirea Putna. In aceeasi perioada, in localitatea Putna nu vor putea circula nici autovehiculele si nici carutele.

REGULI. Persoanele care vor sa participe la actiunile de la Putna nu vor putea ajunge la manastire cu masinile. Autovehiculele vor fi parcate pe un teren amenajat si pazit pe raza localitatii Bivolarie, la 8 kilometri de Putna. De acolo, pelerinii vor fi preluati de trenuri si autobuze ce vor circula in permanenta. De asemenea, si locurile de amplasare a chioscurilor si tonetelor pentru activitati de comert ambulant au fost stabilite, de catre Primaria Putna, in afara traseului principal, respectiv intrare in Putna - manastire, iar in comuna s-a interzis desfacerea bauturilor alcoolice in cursul zilei de vineri.

PROGRAM. Manifestarile cu prilejul comemorarii a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare au inceput aseara, la Cetatea de Scaun a Sucevei, cu alocutiunea presedintelui Ion Iliescu. Presedintele Ion Iliescu, insotit de premierul Adrian Nastase au innoptat la Suceava, iar astazi au fost intampinati la Manastirea Putna de staretul Melchisedec. La Putna, Sfanta Liturghie este astazi oficiata de patriarhul Romaniei, PF Parinte Teoctist, urmata de o simfonie a clopotelor in memoria lui Stefan cel Mare si a inaintasilor sai. La pranz, timp de doua ore, au fost programate depuneri de coroane de flori la mormantul voievodului si vizita la muzeul Manastirii Putna, prilej cu care Adrian Nastase doneaza manastirii copia sabiei lui Stefan cel Mare.

Voronin nu vine la Putna

Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, nu va veni la Putna. Reprezentantii Administratiei Prezidentiale romane au avut consultari cu omologii lor din Republica Moldova pentru a pune la punct deplasarea lui Voronin la comemorarea lui Stefan cel Mare, dar planurile au fost abandonate. Motivul oficial al moldovenilor este ca timpul este extrem de scurt ramas pana la data comemorarii nu a permis perfectarea vizitei. Intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale romane se arata ca nu a existat o conditionare a vizitei lui Voronin de incheierea unei declaratii comune privind relatiile de buna vecinatate intre cele doua tari. Consilierul prezidential moldovean Sergiu Mocanu a declarat insa ca presedintii Iliescu si Voronin ar putea semna, la sfarsitul lunii septembrie, o asemenea declaratie. Mocanu a participat la negocierile de la Bucuresti si a declarat ca documentul este "in curs de perfectare".
×
Subiecte în articol: politic putna