x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică SURSE: PNL este posibil să renunțe la Cîțu premier

SURSE: PNL este posibil să renunțe la Cîțu premier

08 Oct 2021   •   16:17
SURSE: PNL este posibil să renunțe la Cîțu premier

Liberalii au decis, vineri, în ședința BEX că în cazul în care nu se conturează o majoritate parlamentară să nu se prezinte cu o propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, anunta  Antena3.

"BEx considera că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier. Decizia PNL ca premierul sa fie președintele partidului nu se modifică. Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național de azi, ținând cont de nevoia de deblocare a crizei politice următoarele:

În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a se prezenta fără a face propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni.

In eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL.

Decizia PNL ca premierul sa fie președintele partidului nu se modifică", se arată într-o informare a biroului de presă 

Hotărârea a fost luată în unanimitate.

Delegația care va reprezenta PNL la consultările convocate de președintele României este formată din președintele PNL, Florin Cîțu, și prim-vicepresedinții Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu.

×