Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că ALDE susţine alegerea primarilor în două tururi şi că nu va vota moţiunea de cenzură depusă de PSD.
"ALDE susţine alegerea primarilor în două tururi, pentru că astfel vor avea o legitimitate reală. Alegerea în două tururi reprezintă revenirea la normalitatea democratică. Mai mult, va mai domoli din hegemonia partidelor mari, a căror invenţie a fost alegerea într-un singur tur", a motivat Tăriceanu, joi, pe Facebook, decizia ALDE.
Potrivit liderului ALDE, "sunt prea multe dovezi că această asumare nu este de fapt decât o apăsare pe trăgaci pentru declanşarea alegerilor anticipate".
"Ca să fie clar tuturor cârcotaşilor: nu ne este frică de alegerile anticipate! Însă, este o idee proastă să paralizăm România cu o discuţie interminabilă despre anticipate şi, mai ales, este un dezastru ca acest lucru să se întâmple. România trebuie să facă eforturi să arate că e o ţară stabilă din punct de vedere politic. Avem nevoie de investiţii şi atât investitorii români, cât şi cei străini caută stabilitate. Declanşarea unei crize politice pentru anticipate presupune un efect foarte sever asupra economiei. De aceea, Guvernul ar trebui să mizeze pe asigurarea stabilităţii şi creşterii economice, nu pe jocuri politice care să producă o criză politică", a adăugat Tăriceanu. AGERPRES