x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu îl atacă pe Crin Antonescu: Vrea alegeri în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale

Tăriceanu îl atacă pe Crin Antonescu: Vrea alegeri în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale

25 Ian 2013   •   14:06
Tăriceanu îl atacă pe Crin Antonescu: Vrea alegeri în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Senatorul liberal Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, astăzi, că nu intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El a precizat că este importantă menţinerea unei stabilităţi politice în cadrul formaţiunii.

"Nu intenţionez să candidez (n.r. la funcţia de preşedinte al PNL) pentru că eu consider că actualul preşedinte Crin Antonescu a condus partidul care a obţinut o victorie de care mă bucur foarte mult, o victorie importantă în aceste alegeri şi cred că ceea ce este important în acest context este menţinerea unei stabilităţi politice în cadrul PNL", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

Senatorul liberal a subliniat că nu intenţionează să candideze pentru nici o altă funcţie de conducere.

"Nu, pentru că este cu totul şi cu totul nefiresc şi neuzual după ce am fost preşedinte al partidului să candidez pentru o altă funcţie din cadrul conducerii. Sunt colegi mai tineri decât mine sau nu neapărat, dar care au aspiraţii legitime şi în acelaşi timp am privilegiul ca în calitate de fost preşedinte să fac parte din Biroul Politic al PNL, alături de ceilalţi preşedinţi ai partidului", a explicat senatorul liberal.

Tăriceanu propune scrutin intern în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale

    
"Propunerea mea este ca în PNL desemnarea candidatului să se facă pe baza unui scrutin intern, de alegeri interne, aşa cum se procedează în ţări europene, precum Franţa, Marea Britanie sau alte ţări precum SUA sau Israel. (...) Eu cred că acest sistem are un mare atu şi anume că dă posibilitatea fiecărui membru al PNL să aleagă. Prin urmare el va trebui să participe, să le dăm posibilitatea să participe la acest scrutin şi să voteze. Alegerile interne vor permite să selectăm dintr-un mănunchi de candidaţi pe cel mai bun şi acel candidat va trebui să aibă cele mai mari şanse de izbândă în alegerile care urmează", a afirmat Tăriceanu. El a precizat că nu s-a decis dacă va candida la scrutinul intern, precizând că acesta ar trebui să aibă loc nu mai devreme de martie 2014.

"Orice altă acţiune de a desemna candidatul de pe acum ar însemna o mare eroare", a spus liberalul, potrivit Agerpres.

Tăriceanu a punctat că organizarea de alegeri interne în PNL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie va fi cea mai bună 'garanţie' că va fi selectat 'un candidat capabil să-l înlocuiască pe Traian Băsescu cu succes şi să evite stilul de politici conflictuale pe care din păcate l-a promovat'.

"Organizarea de alegeri interne democratice şi deschise pentru alegerea candidatului pentru preşedinte poate constitui garanţia că vom alege în acest fel cea mai potrivită persoană la Preşedinţia României, care să ducă România în direcţia bună", a mai spus liberalul.

El a precizat că o "valenţă suplimentară" a acestui scrutin este legată de întărirea PNL.

"În primul rând pentru că vom motiva membrii noştri, pentru că le vom da o responsabilitate pe care nu avut-o până acum, le vom da sentimentul că sunt parte a deciziilor. Cred că vom putea, totodată, să deschidem partidul, să aducem oameni noi care îşi doresc să aibă un cuvânt de spus în politică, cu alte cuvinte le vom da sentimentul să fie şi ei parte la procesul de luare a deciziilor. În acest fel, vom da dovadă nu numai că suntem cel mai vechi partid din România, dar în acelaşi timp vom dovedi tuturor că suntem şi cel mai democratic", a punctat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, PNL are responsabilitatea să promoveze un candidat pentru a-l înlocui pe Traian Băsescu, care "să redea încrederea românilor, să nu fie în permanent conflict cu adversarii săi, să dea încredere partenerilor externi şi care mai presus de orice să încerce să unească energiile acestui popor". "Cred că modernizarea PNL şi democratizarea sa sunt cruciale, astfel riscăm să ne întoarcem în istorie", a mai spus senatorul PNL.

×