x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, despre francul elvețian: PNL vine cu cea mai populistă soluţie posibilă, creează aşteptări care nu sunt fireşti. Vina nu e a băncilor

Tăriceanu, despre francul elvețian: PNL vine cu cea mai populistă soluţie posibilă, creează aşteptări care nu sunt fireşti. Vina nu e a băncilor

27 Ian 2015   •   17:53
Tăriceanu, despre francul elvețian: PNL vine cu cea mai populistă soluţie posibilă, creează aşteptări care nu sunt fireşti. Vina nu e a băncilor
 Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că PNL propune "cea mai populistă soluţie posibilă" pentru rezolvarea crizei cauzată de aprecierea francului elveţian. 
 
Tăriceanu a subliniat că, în opinia sa, vina pentru evoluţia cursului valutar nu ar trebui aruncată "în cârca" băncilor. 
 
"Mirarea mea provine din faptul că PNL, care spune că e un partid de dreapta, vine cu cea mai populistă soluţie posibilă. Eu mă aştept ca un partid care se vrea de dreapta să înţeleagă şi să respecte legile economiei de piaţă. (...) Am toată consideraţia şi compasiunea pentru cei care au de suferit, însă în asemenea situaţii nu arunci în cârca băncilor vina pentru că evoluţia cursului este cea pe care o ştim cu toţii (...) acum, mai mult cei care au luat credite într-o anumită valută. Şi-au asumat un risc. Cred că, într-o asemenea situaţie, o astfel de soluţie nu poate să fie de înţeles, cel puţin pentru mine ca liberal - să aruncăm în cârca băncilor, eventual aruncăm băncile în faliment pentru această situaţie", a precizat Tăriceanu, luni seară, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, care a avut loc la Parlament. 
 
"Din partea PSD-ului, în fine, el este partid de stânga şi sigur că poate să susţină electoratul sau cei care sunt afectaţi de astfel de măsuri, dar mirarea mea, repet, vine din poziţia adoptată de PNL, pe care văd că o promovează cu multă fervoare şi creează aşteptări care nu sunt fireşti. Nu îmi imaginez ca BNR, ARB, FMI să rămână indiferente la astfel de propuneri pe care le face PNL-ul şi cred că le vor sancţiona aşa cum este şi normal într-o economie de piaţă", a mai spus Tăriceanu. 
 
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că social-democraţii susţin un proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice care să "protejeze debitorii". 
 
"Au fost transmise către Comisia juridică din Camera Deputaţilor (propunerile FMI cu privire la legea insolvenţei persoanelor fizice - n.r.) şi la coaliţie. Aici nu avem păreri la fel. PSD este în favoarea unei legislaţii care să protejeze persoanele fizice, noi fiind de stânga. PLR-ul şi PC-ul fiind serios de dreapta, nu prea sunt de acord cu aşa ceva şi trebuie, în Parlament, să se voteze. (...) E şi o chestiune de ideologie. Noi, ca partid de stânga, este normal să ţinem mai mult cu debitorii. Partidele de dreapta e normal să ţină cu mediul de afaceri şi cu băncile", a precizat Ponta, luni seară, la Parlament.

×
Subiecte în articol: francul elvetian criza franc