Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, propune ca școlile să fie închise pentru a putea fi reorganizat procesul de învățământ. Acesta propune redeschiderea școlilor după alegerile locale.
„Am văzut orarele de la unele clase! Copiii au minimum 5 - 6 ore pe zi, deci se presupune că în tot acest timp vor sta cu masca pe faţă, fără să iasă în pauze, fără să se ridice de pe scaune! Este vreun adult care poate rezista la acest program? S-a transformat şcoala într-o instituţie de tortură? Revin şi arăt: soluţia este reducerea programei, maximum 3 ore pe zi în clase în serii de 15 copii. Haideţi să oprim închisoarea asta pentru copii şi să ne organizăm pentru redeschiderea şcolilor după alegerile locale!", a scris Tăriceanu, marţi, pe Facebook.
De asemenea, acesta a afirmat că școala a început într-un „haos” și a criticat faptul că cele mai multe școli nu au în continuarea toalete, „iar acolo unde ele există nu au apă și săpun”.
„A început școala! Într-un haos cum nu a mai fost vreodată. Deși copiii nu au mai fost la școală de vreo 8 luni, cele mai multe școli au rămas la fel de triste, fără toalete, iar acolo unde ele există nu au apă și săpun, dar în schimb cu “pepsiglasuri” pe bănci! Oare cât vor rezista cuștile astea pentru copii? Probabil până după alegerile locale, pentru că tot ce a improvizat guvernul Iohannis-Orban este făcut să reziste doar până atunci! Fiți siguri că după ce iau votul românilor o să oprească și școlile și o să crească și numărul de infectați. Până atunci mașinăria de propagandă plătită din banii noștri își face treaba și ține batista pe țambal! DSP-urile sunt cu ochii pe profesori ca nu cumva să reclame ceva și îi amenință cu amenzi zdravene dacă suflă în front!”, a mai scris candidatul ALDE la primăria Capitalei.