x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Guvernul ar trebui să adreseze instanţelor UE în cazul ţărilor care refuză intrarea României în Schengen

Tăriceanu: Guvernul ar trebui să adreseze instanţelor UE în cazul ţărilor care refuză intrarea României în Schengen

16 Mai 2019   •   14:07
Tăriceanu: Guvernul ar trebui să adreseze instanţelor UE în cazul ţărilor care refuză intrarea României în Schengen

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Satu Mare, că Guvernul ar trebui să se adreseze instanţelor europene în cazul ţărilor care se opun din considerente politice intrării României în spaţiul Schengen, iar acestea să fie forţate să respecte legislaţia.

"Există, după părerea mea, şi pârghii, modalităţi juridice de rezolvare a acestei chestiuni. Adică Guvernul ar trebui să adreseze instanţelor legale ale Uniunii, dacă anumite ţări nu vor să respecte legislaţia europeană sigur că ar trebui să fie forţate să o respecte. Pentru că aderarea la Schengen nu este condiţionată de anumite criterii de ordin politic, ci numai de criteriile pe care România le-a îndeplinit", a declarat Tăriceanu.

El a spus că România nu este tratată în mod corect şi reprezentanţii statului ar trebui să analizeze foarte atent comportamentul şi relaţia cu ţările care refuză intrarea în Schengen.

"România a îndeplinit criteriile de aderare şi sunt câteva ţări care din considerente pur politice se opun aderării României, lucru care mă face să cred că România nu este tratată în mod corect şi regret că preşedintele, în loc să sesizeze această chestiune şi să profite că participă la Consiliile Europene şi să discute direct acest subiect cu omologii pe care-i întâlneşte acolo şi cu ceilalţi, evită acest subiect. Cred că ar trebui ca România să analizeze foarte atent comportamentul şi relaţia cu ţările care refuză să accepte aderarea noastră la Schengen. Asta nu e o ameninţare dar ar trebui făcută o discuţie directă, probabil între Guvernul României şi Guvernul olandez şi puse pe masă, să ni se spună foarte clar care sunt elementele", a mai spus Tăriceanu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu