x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu le-a spus ambasadorilor statelor membre UE că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să lase victime colaterale

Tăriceanu le-a spus ambasadorilor statelor membre UE că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să lase victime colaterale

30 Mai 2017   •   19:55
Tăriceanu le-a spus ambasadorilor statelor membre UE că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să lase victime colaterale
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a spus, marţi, ambasadorilor statelor membre ale UE, la întâlnirea informală pe care a avut-o cu aceştia, că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să lase victime colaterale. 

Potrivit unui comunicat remis de Senat, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege, iar legea e egală pentru toţi. El a subliniat că drepturile şi libertăţile individuale au întotdeauna precedenţă, atât în teorie, cât şi în practică, asupra drepturilor şi atribuţiilor statului, puterilor din stat şi autorităţilor publice iar lupta împotriva corupţiei nu trebuie să lase victime colaterale. 

Preşedintele Senatului a subliniat rolul extrem de important pe care Curtea Constituţională îl are ca un factor decisiv de definire a legalităţii constituţionale, precum şi obligaţia asumată de Guvern şi Parlament de a pune în acord legislaţia în materie penală cu deciziile Curţii Constituţionale. 

Tăriceanu este de părere că economia românească a atins un nivel de maturitate considerabil, raportat la celelalte state europene şi a punctat că orice reformă economică, oricât ar fi de spectaculoasă, îşi dovedeşte eficienţa prin îmbunătăţirea nivelului de trai. Preşedintele Senatului a arătat, conform comunicatului citat, că modelul economic românesc trebuie să se bazeze pe motoarele sustenabile ale creşterii economice, adică: investiţiile, creşterea productivităţii muncii şi exporturile şi trebuie să renunţăm la a considera România ca fiind o ţară care are drept principal avantaj costul redus al forţei de muncă. 

Un alt subiect dezbătut în cadrul întrevederii a fost cel legat de investiţiile străine în România, iar Călin Popescu-Tăriceanu i-a asigurat pe ambasadori că România rămâne un partener viabil şi de încredere pentru continuarea proiectelor începute de partenerii europeni şi că din acest punct de vedere România a fost poate cea mai generoasă dintre toate ţările din estul Europei. 

O altă temă atinsă în cadrul întâlnirii a fost legată de proiectul Guvernului privind înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare a Investiţiilor. 

În ceea ce priveşte Zona Euro, alt subiect atins în cadrul întrevederii, preşedintele Senatului consideră că România trebuie să adere atunci când va fi pregătită. 

"Discutăm în primul rând de convergenţa nivelului de trai, dar şi de aşa-numita convergenţă structurală, ceea ce presupune un nivel ridicat de competitivitate economică, modernizarea infrastructurilor, creşterea ponderii industriilor purtătoare de progres tehnologic şi o mai bună integrare a României în fluxurile economice intra-comunitare", a subliniat preşedintele Senatului. 

În comunicatul citat se mai precizează că ambasadorii prezenţi la întrevedere s-au arătat interesaţi de rata absorbţiei fondurilor europene şi şi-au manifestat disponibilitatea pentru împărtăşirea propriei lor experienţe. 

La finalul întâlnirii, preşedintele Senatului a mulţumit ambasadorilor statelor membre UE pentru implicare şi a exprimat convingerea că Uniunea Europeană rămâne cel mai puternic şi ambiţios proiect politic european. 

La întrevedere au mai participat participat senatorul Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, şi Petru Filip, consilier pentru politică externă al preşedintelui Senatului. 

Principalele teme abordate în cadrul discuţiilor au vizat progresele înregistrate de România în ultima perioadă în domeniul economic, social, precum şi stadiul reformelor din justiţie şi din administraţia publică.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: tariceanu ue