x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu - mesaj în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE: Să nu exportăm disputele interne la nivelul instituţiilor europene

Tăriceanu - mesaj în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE: Să nu exportăm disputele interne la nivelul instituţiilor europene

29 Oct 2018   •   18:31
Tăriceanu - mesaj în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE: Să nu exportăm disputele interne la nivelul instituţiilor europene

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că, pentru preluarea şi derularea în bune condiţii de către România a preşedinţiei Consiliului UE, disputele interne nu trebuie "exportate" la nivelul instituţiilor europene.

"Eu m-am referit - şi am observat că şi premierul a înţeles mesajul meu - la faptul că România, din punct de vedere politic, având în vedere că suntem permanent în scandaluri, reclamaţii, se exportă subiectul politic intern la nivel Parlamentului European, eu mi-aş fi dorit ca în perspectiva preluării preşedinţiei să ne pregătim, să existe un fel de armistiţiu cu privire la mijloacele prin care ducem lupta politică. Să renunţăm la acest sistem cu plângerile penale practicate de PNL şi domnul Orban cu mare spor, să renunţăm la mijloacele neparlamentare ale luptei politice, să ducem lupta politică în Parlament, nu pe culoarele Parlamentului, nu în pieţele publice, să nu exportăm permanent toate aceste dispute la nivelul instituţiilor europene. Suntem singura ţară, din păcate, care procedează în acest fel şi eu consider că este regretabil. Deci aceasta este ideea în care eu spuneam că nu sunteţi pregătiţi, pentru că pregătirea aşa din punct de vedere tehnic, administrativ nu am îndoială că e făcută. (...) Suntem măcinaţi de nişte lupte extreme, de nişte lupte care se duc cu mijloace extreme în interior, în felul acesta sigur capacitatea noastră de a răspunde provocărilor pe care ni le impune preşedinţia Consiliului UE este redusă ", a spus Tăriceanu luni la Senat.

Pe 25 octombrie, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că, "în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE", subliniind că acordul propus de ALDE partidelor parlamentare este "unul dintre ultimele trenuri" în ceea ce priveşte gestionarea cu succes a acestui mandat european. AGERPRES

×