x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Situația de acum nu justifică sub nici o formă o stare excepțională pe tot teritoriul României

Tăriceanu: Situația de acum nu justifică sub nici o formă o stare excepțională pe tot teritoriul României

18 Mai 2020   •   15:37
Tăriceanu: Situația de acum nu justifică sub nici o formă o stare excepțională pe tot teritoriul României

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, critică, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook, instaurarea stării de alertă.

Tăriceanu mai afirmă că starea de alertă ar trebui introdusă doar în zonele afectate de epidemia de coronavirus.

„De astăzi intră în vigoare legea care permite instituirea stării de alertă. Da, legea pe care ne-au trimis-o la Parlament în ultimul moment sperând că așa să obțină în fond o stare de urgență camuflată într-una de alertă. Legea a fost mult îmbunătățită în Parlament, dar ținând cont de timpul extrem de scurt avut la dispoziție ea este departe de a fi una perfectă.

Nu mi-am schimbat opinia cu privire la stările excepționale. Cred că pe fond ele fac mai mult rău decât bine. Iar situația de acum nu justifică sub nici o formă o stare excepțională pe tot teritoriul României. Este de neînțeles să pui pe butuci o țară întreagă când ai opțiunea de a instaura această stare de alertă în zonele afectate de coronavirus, în zonele în care ai testat și ai identificat un real pericol. Sigur, soluția asta implică niște autorități care să-și facă treaba. Să testeze masiv, să știe câte persoane au testat și de unde sunt acele persoane, să facă chiar testări prin sondaj pe regiuni ca să vadă care dintre regiuni sau județe este în pericol să devină focar și ce se poate face să nu devină. În lipsa acestor demersuri științifice îți rămâne măsura simplistă: toată lumea în stare de urgență sau stare de alertă. Fără nici o remușcare pentru cei care ar putea să trăiască normal, fără nici un fel de gândire că o stare de alertă la nivel național necesită mai mult efort în gestionare decât stări de urgență/alertă doar acolo unde e nevoie.

Guvernul o să vină în curând în Parlament cu solicitarea de aprobare a stării de alertă pe tot teritoriul național. La ALDE studiem trei posibilități:

a) Să votăm împotriva acestei solicitări a guvernului.

b) Să susținem, în textul hotărârii Parlamentului de încuviințare a stării de alertă, reducerea perioadei la 15 zile și prezentarea, la sfârșitul perioadei, a evaluării eficienței măsurilor.

c) Să votăm pentru aprobarea pentru 30 de zile condiționate cu o declarație a Parlamentului în care i se pune în vedere Prim-Ministrului că această stare nu va fi prelungită și obligația pentru Ludovic Orban de a veni în Parlament în 10 zile pentru a prezenta planul Guvernului pentru perioada de după starea de alertă. Pentru a nu mai trăi haosul de acum. Pentru a arată responsabilitate și nu improvizație. Pentru a găsi coerența pe care nu am regăsit-o până acum în acțiunile guvernanților.

M-ar interesa care sunt opiniile dvs cu privire la cele 3 opțiuni de mai sus. Știu că ALDE are un număr redus de parlamentari, dar asta nu înseamnă că nu putem fi o voce puternică, în special dacă o să avem în spate opiniile unui număr mare de români”, scrie Tăriceanu.

 

×