După ce CCR a declarat neconstituțională hotărârea Senatului privind cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestă¬rii preventive a senatorului Dan Șova, Camera superioară trebuie să decidă care sunt pașii următori. Odată cu publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, senatorii vor lua în discuție, în prima ședință a Biroului Permanent, situația lui Șova.
În acest moment sunt vehicu¬late două scenarii. Primul scenariu presupune reluarea votului din Senat, privind cererea DNA și redactarea unei noi hotărâri, în conformitate cu prevederile Statutului și ale Regulamentului puse între timp în acord cu Constituția. Un al doilea scenariu presupune reinterpretarea votului dat în 25 martie, în sensul în care solicitarea DNA să fie aprobată în baza votului dat deja de senatori. La momentul respectiv, au fost 79 de voturi pentru încuviințare și 67 de voturi împotrivă, însă cererea procurorilor a fost respinsă pentru că nu a fost întrunită majoritatea necesară, în baza art. 24 din Regulamentul Senatului, modificat ulterior. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că după ce Curtea va publica motivarea, Biroul Permanent va trimite această decizie Comisiei juridice, care urmează să își exprime un punct de vedere, supus mai apoi plenului. „Vom proceda conform Regulamentului, adică vom analiza motivarea, vom sesiza Comisia juridică a Senatului și vom proceda pe cale de consecință pentru punerea în aplicare a deciziei CCR”, a afirmat Tăriceanu.
Curtea Constituţională nu a indicat explicit Senatului care este calea procedurală potrivită pentru soluţionarea cazului senatorului PSD Dan Şova.
Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat că votul ar trebui reluat: „Întreaga procedură a fost declarată neconstituțională. Votul trebuie reluat”. În schimb, PNL do-reşte să nu mai fie dat un alt vot, iar hotărârea Senatului să fie reinterpretată. „Cel mai simplu ar fi reinterpretarea votului, ceea ce ar însemna că Senatul trebuie să dea o hotărâre de încuviinţare, ţinând de Constituţie, de Regulament şi de Statutul în vigoare”, a declarat senatorul PNL Cristian Bodea.