x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Teodor Atanasiu a fost desemnat şef al campaniei lui Marian Munteanu

Teodor Atanasiu a fost desemnat şef al campaniei lui Marian Munteanu

14 Apr 2016   •   21:40
Teodor Atanasiu a fost desemnat şef al campaniei lui Marian Munteanu
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Biroul Politic al organizaţiei de Bucureşti a PNL a decis, joi, desemnarea lui Teodor Atanasiu drept coordonator al campaniei lui Marian Munteanu pentru Primăria Capitalei

”Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a supus votului Biroului Politic al Municipiului Bucureşti aprobarea numirii prim-vicepreşedintelui PNL, Teodor Atanasiu, în funcţia de şef de campanie al candidatului Marian Munteanu la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat al organizaţiei municipale din Bucureşti.

Propunerea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Marian Munteanu a fost validat, marţi seară, de BPN al PNL drept candidat la Primăria Capitalei. Toţi membrii BPN au votat în favoarea acestei candidaturi, cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut de la vot.

Marian Munteanu este al treilea candidat propus de PNL la Primăria Capitalei, după Cristian Buşoi şi Ludovic Orban.

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, joi, că Marian Munteanu se afla deja în echipa de susţinători ai candidaturii lui Ludovic Orban, însă discuţiile privind susţinerea sa de către PNL au avut loc marţi, când mai mulţi lideri PNL au convenit să-l invite la discuţii pe Munteanu, printr-un apel telefonic făcut de către prim-vicepreşedintele Teodor Atanasiu.

Sursa: news.ro

×
Subiecte în articol: teodor atanasiu marian munteanu