Fostul premier Adrian Năstase ar putea fi chemat la instanţa supremă săptămânal începând de luna viitoare. Anunţul a fost făcut de judecătorul Ionuţ Matei, preşedintele completului de trei magistraţi de la instanţa supremă care judecă dosarul „Trofeul calităţii”, în care Adrian Năstase şi alte persoane sunt acuzate de corupţie. Matei a precizat că motivul pentru care în această cauză se vor da termene de judecată săptămânal este ca cei aproape 900 de martori propuşi de procurorii DNA să fie audiaţi într-un termen rezonabil.
În timpul şedinţei, Adrian Năstase a cerut permisiunea să ia cuvântul şi a arătat că pe rolul instanţei supreme există trei dosare penale în care el are calitate de inculpat, toate deferite justiţiei de procurorii anticorupţie şi că dacă ar fi citat săptămânal în toate trei, acest lucru i-ar bloca activitatea de politician. Răspunsul magistratului a fost însă că nu doreşte „să ajungă la bătrâneţe” cu acest dosar.
Pe blogul său, fostul premier aminteşte un interviu publicat de site-ul Lumea justiţiei în care preşedintele Secţiei Penale, judecătorul Anton Pandrea, declara că în condiţiile „sufocării” secţiei penale cu dosare, va fi mărită plaja de repartizare a dosarelor, că vor fi „termene mai mari pentru dosarele fără arestaţi”.
„Zis şi făcut. Pornind de la situaţia în care «la şedinţele de fonduri, care sunt foarte multe, sunt probleme, dăm un termen pe lună şi la dosarele mai vechi sunt două termene pe lună», astăzi, Completul condus de judecătorul Ionuţ Matei, în dosarul fabricat de DNA referitor la afişele şi pixurile din campania electorală din 2004, a hotărât ca termenele să fie SåPTåMÂNALE. Probabil că termenele săptămânale sunt pentru dosarele politice… Sau poate ca sunt arestat şi nu ştiu…”, comentează Năstase pe blog. Totodată acesta susţine că a aflat din surse judiciare că şeful secţiei penale ar fi luat personal această decizie şi ar fi hotărât să îmbunătăţească sistemul de repartizare aleatorie a judecătorilor, Ionuţ Matei primind de la „conducerea superioară sarcina de onoare de a se ocupa cu responsabilitate”, săptămânal, de dosarele sale împreună cu fosta consilieră a lui Daniel Morar.