x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Toamna fierbinte a politicii româneşti

Toamna fierbinte a politicii româneşti

de Adrian Ilie    |    31 Aug 2018   •   08:40
Toamna fierbinte a politicii româneşti

Începerea sesiunii parlamentare de toamnă îi găseşte pe protagoniştii politicii româneşti în faţa unor provocări majore. Atât Opoziţia, cât şi partidele din coaliţie au probleme pe care trebuie să le soluţioneze şi de al căror deznodământ depind rezultatele anului electoral 2019. Însă nu toate provocările din acest moment depind direct de activitatea Parlamentului, acolo unde PSD-ALDE au o majoritate clară.

Cu certitudine, Curtea Constituţională va rămâne un actor politic major, pe agenda sa fiind sesizările de neconstituţionalitate a Codului Penal şi Codului de Porcedură Penală depuse de către Opoziţie şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Miza nu este doar forma finală pe care o vor avea Codurile, ci şi cât de repede vor ajunge să fie promulgate de către preşedinte. În forma ieşită din Parlament, abuzul în serviciu va fi sancţionat penal doar dacă autorul obţine un folos patrimonial pentru sine sau pentru rudele de până la gradul II. Modificarea l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de dosarul angajărilor fictive din Teleorman în care deja a fost condamnat, în primă instanţă, la închisoare cu executare. Pentru Dragnea, este esenţială ca prevederea este să intre în vigoare înainte să se judece apelul în dosar, apel al cărui deznodământ este greu de anticipat. Teoretic, CCR ar trebui să se pronunţe pe 17 septembrie, însă partidele de opoziţie împreună cu preşedintele Klaus Iohannis au dovedit deja, în cazul legilor Justiţiei, că sunt dispuse să tragă mult de timp pentru a bloca o lege prin sesizări repetate ale Curţii. Liviu Dragnea trebuie să decidă şi ce va face cu Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, în condiţiile în care CCR a statuat că înfiinţarea sa prin lege este neconstituţională, fiind suficientă o hotărâre de Guvern. O altă problemă a PSD este că trebuie să găsească alte motive de luptă cu preşedintele Iohannis, în condiţiile în care spectrul suspendării nu mai poate fi evocat din cauza opoziţiei ALDE şi UDMR faţă de acest proiect.

Opoziţia, pusă pe anchete

Adversarii din Parlament ai coaliţiei speră să exploateze în continuare controversele iscate de modul de intervenţie al Jandarmeriei la mitingul din 10 august. Printre obiectivele imediate ale PNL se află constituirea unei comisii parlamentare de anchetă. Ca plan B în eventualitatea foarte probabilă a unui refuz al majorităţii este chemarea premierului Viorica Dăncilă în plenul Legislativului, la „Ora Guvernului”, pentru a da explicaţii, precum şi o moţiune împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan. Un alt plan al oamenilor lui Ludovic Orban (foto) este constituirea unei comisii de anchetă privind pesta porcină, un alt subiect controversat al momentului. Nici Puterea nu stă cu mâna în sân. Miercuri, Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că va cere înfiinţarea unei „comisii a adevărului şi reconcilierii” care să ancheteze procotoalele secrete dintre SRI şi alte instituţii ale statului, comisie care ar surveni în condiţiile în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat procedura de evaluare a activităţii procurorului general, care ar putea duce la schimbarea din funcţie a lui Augustin Lazăr.

Pregătiri pentru viitoarele alegeri

La Consiliul Naţional al PNL din 4 august, preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut liberalilor să pună capăt certurilor intestine, iar mai apoi le-a cerut tuturor partidelor de opoziţie să colaboreze pentru a stopa o hegemonie a social-democraţilor. Reacţiile iniţiale au fost favorabile, îndeosebi de la PNL şi PMP, însă problemele constituirii unei alianţe politice a dreptei sunt considerabile. Deocamdată, conducerea USR nu a precizat dacă este dispusă să renunţe la ideea unui candidat propriu la alegerile prezidenţiale, condiţie pusă clar şi repetat de PNL, şi nici Dacian Cioloş nu a fost clar în ce priveşte planurile sale. În aceste condiţii, este puţin probabil ca o alianţă să se încheie înainte de alegerile europarlamentare, când se va şti exact care este ponderea fiecărui partid.

×
Subiecte în articol: noua sesiune parlamentara