x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu, cinstit cu o ţuică la Răstoliţa

Traian Băsescu, cinstit cu o ţuică la Răstoliţa

de Raluca Cret    |    13 Iul 2009   •   00:00
Traian Băsescu, cinstit cu o ţuică la Răstoliţa

Pe la vreo 15:00, începe să plouă. Mocăneşte, rece, cod galben, nu mai ai loc pe sub tarabe. Stau în ploaie ghinioniştii care nu s-au mişcat destul de repede şi băieţii de la SPP care până să vină preşedintele i-au putut lua pe toţi în vizor. 16:30, lumea începe să se agite, codul galben se face portocaliu. Grătarele sfârâie mai tare, "i-oi da şi lui Băsescu un boţ cu brânză, dacă o vrea".



"E pe drum, s-a oprit la Deda la biserică." Primarii se aliniază frumos la intrare. 14 primari şi o viceprimăriţă. De plictiseală, încep să dialogheze. "Mă, degeaba zici, tu ai doi unguri la tine în comună." "Nu mă, ăia doi sunt ţigani, dar au votat la alegeri cu UDMR." Spiritele se mai şi încing când curioşii "neautorităţi" încearcă să intre în faţă.

"Treci domnule înapoi, noi suntem autorităţile, noi am organizat festivalul, dumneata treci în spate", se răţoieşte primarul din Ruşii-Munţi către un tată care a vrut să îşi aducă fetiţa la preşedinte. "Las' că te cunosc eu, cine te-a votat..." Intervine împăciuitoare viceprimăriţa din Reghin, fetiţa e promovată în primul rând.

17:31, Băsescu pune piciorul în pământ, o ţine de mână pe doamna Maria, ploaia se opreşte. Este întâmpinat de cavalerii Ordinului Lup din Târgu-Mureş, primeşte pâine, sare şi ţuică, ciocneşte cu preşedinta Consiliului Judeţean, se întoarce, închină de pe altă tavă, dă mâna cu băieţii. Şi începe... preşedintele zâmbeşte, dă mâna, "bine v-am găsit", "să creşti mare", pozează, "domnule preşedinte, nu v-am mai văzut de două săptămâni". Habar n-are de ruperea de oase din spatele cordonului de securitate. Primarii vin alai, "acum ştim şi noi cum e o baie de mulţime".

"AM PUPAT O DOAMNĂ ROMĂ"
Cu greu, "coloana" oficială ajunge la scenă. Urcă arhiepiscopul de Alba-Iulia, ÎPSS Andrei, "Tatăl nostru", toată lumea linişte. ÎPSS îl invită pe Băsescu pe scenă, care a adoptat acelaşi stil de discurs de la Zilele Târgumureşene de acum două săptămâni.

"Cel mai important lucru este să păstraţi românismul acestei regiuni, în condiţiile în care trăiţi în bună înţelegere cu cetăţeni români de etnie maghiară, cu cetăţeni români de etnie germană sau cu romii. Este probabil zona în care respectul între oameni se vede pregnant şi poate fi un exemplu pentru multe alte zone." Şi... "m-am pupat şi cu o doamnă romă, ceea ce mi-a făcut deosebită plăcere, trebuie să recunosc. Şi soţia mea să ştiţi că n-a protestat. A spus: asta e".

Doamna zâmbeşte discret în spate. Gata, coboară, începe nebunia. Deja lumea începe să plece, se aglomerează ieşirile din parcări. Preşedintele se opreşte pe la standurile comunelor, primarii îşi prezintă mândri zestrea. E gălăgie, fiecare stand are câte un ansamblu folcloric, care încearcă să se audă peste ceilalţi.

De la deputatul Vasile Gliga, lutier reghinean, Băsescu primeşte o vioară în miniatură. De la Batoş, mere, de la Reghin, un nai, de la alt stand, un goblen şi doamna Băsescu, mărgele. Vizita se prelungeşte, preşedintele pleacă cu greu puţin înainte de ora 20:00. Pleacă şi lumea, e deja frig şi plouă.

×
Subiecte în articol: politic