x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: De ce au dat românii girul unor oameni care au făcut doar rele?

Traian Băsescu: De ce au dat românii girul unor oameni care au făcut doar rele?

01 Dec 2008   •   00:00

Şeful statului a declarat, într-un interviu difuzat luni de RRA, că "votul din 30 noiembrie poate fi o realitate în care ne putem descifra", afirmând, retoric, "dacă intră în Parlament oameni despre care ştim lucruri rele, va trebui să ne întrebăm: Oare de ce românii le-au dat un nou mandat?".



Băsescu a spus, în interviul acordat cu prilejul Zilei Naţionale, că "prima prioritate" a anului 2009 va fi păstrarea locurilor de muncă. "Este cel mai important lucru pe care noi toţi putem să-l facem sau trebuie să-l facem. Sigur, reuşita nu va fi sută la sută. Într-o situaţie de criză, important este să iei cele mai bune măsuri, pentru ca impactul crizei să fie diminuat", a spus preşedintele, citat de Mediafax. El a apreciat că problema crizei "este o chestiune de un an, poate doi, aşa cum sunt evaluările specialiştilor" şi a exprimat rugămintea de a nu fi criticat pentru "îndrăzneala de a da o estimare a crizei", menţionând că nu face decât să exprime ceea ce a înţeles din discuţiile pe care le-a avut cu specialiştii.

Preşedintele a mai spus că România are nevoie de un sistem de sănătate care să răspundă nevoilor societăţii şi de modernizarea infrastructurii, "fie că vorbim de autostrăzi, fie că vorbim de căi ferate, de aeroporturi, de porturi". El a menţionat că există finanţare europeană pentru aceste domenii, iar proiectele trebuie începute rapid. "Ţine de noi, de guvernanţi, de oamenii politici, cât de rapid vom utiliza aceşti bani. România va arăta altfel după ce se termină primul exerciţiu bugetar, în 2013, primul exerciţiu bugetar al Uniunii. Vor fi câteva sute de kilometri de autostrăzi, vor fi multe lucrări în zona de mediu, de regularizare a râurilor, agricultura va fi alta, deci România va fi o ţară care va trece peste criză mai uşor decât statele dezvoltate. Va trece mai uşor, pentru că epicentrul crizei nu este aici. Noi vom culege doar efecte şi va trebui să luptăm împotriva acestor efecte. Aş spune că sunt optimist în ceea ce priveşte România în ansamblu, chiar dacă va trebui să trecem o perioadă grea în 2009 şi cred că românii au toate motivele să fie optimişti, chiar dacă au foarte multe motive de nemulţumire", a spus Traian Băsescu.
El consideră că "este foarte clar că, uneori, speranţele şi exigenţele românilor au luat-o înaintea posibilităţilor pe care le aveam, de modernizare rapidă". "Şi poate că votul din 30 noiembrie poate fi o realitate în care ne putem descifra. Dacă intră în Parlament oameni despre care ştim lucruri rele, va trebui să ne întrebăm: Oare de ce românii, care sunt exigenţi cu clasa politică în viaţa de zi cu zi, le-au dat un nou mandat? Ştiu eu?", a adăugat şeful statului în încheierea interviului. El a urat românilor "La mulţi ani".

×
Subiecte în articol: politic