x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu, despre averea pe care o deţine: Am câştigat destul de mult înainte de comunism, iar după, am avut şansa unor tranzacţii

Traian Băsescu, despre averea pe care o deţine: Am câştigat destul de mult înainte de comunism, iar după, am avut şansa unor tranzacţii

26 Iul 2012   •   08:35
Traian Băsescu, despre averea pe care o deţine: Am câştigat destul de mult înainte de comunism, iar după, am avut şansa unor tranzacţii

Traian Basescu va face plangere penala impotriva lui Victor Ponta, in urma acuzatiilor aduse de premier privind Vila Dante. Presedintele suspendat a declarat, la Realitatea TV, ca "Ponta minte cand spune ca SPP i-a dat informatiile legate de vila". Basescu a mai spus ca nu a avut "nicio placere sa-i dau mandatul de premier lui Ponta. A fost un compromis cu mine insumi".

Cele mai importante declaratii ale presedintelui suspendat Traian Basescu:

Despre Vila Dante:

- Eu n-am cerut nicio vila, mai ales ca aflu despre aceasta vila ca in 2010 au inceput lucrarile la ea. Cand se lucra la ea, eu abia fusesem reales. E foarte confortabila resedinta presedintelui Romaniei, dar asta ne arata cat de jos poate cobori Victor Ponta cu minciuna. A zis el ca da o lovitura de imagine, dar ii voi face o plangere penala. Ponta minte cand spune ca SPP i-a dat informatiile legate de vila. Nu poti sa minti in halul asta, sa te duci intr-o vila a RA-APPS-ului sa spui ca ar fi ajuns la Basescu. Sa arate o singura cerere a mea. Astfel de mincinosi trebuie sa ajunga in instanta.

Despre boicotarea referendumului:

- Nu am reusit sa conving PDL ca solutia este sa mergem la vot si eu nu am alta infrastructura in momentul de fata. In Colegiul Director, votul a fost 89 pentru neparticipare si o singura abtinere. E clar ca, in interiorul PDL, nu mai era cale de intors. Mie imi pare rau dar nici nu pot merge chiar singur cu toti impotriva mea la referendum. Al doilea argument foarte puternic al PDL a fost ca nu pot garanta securizarea votului avand in vedere ca PDL are un singur reprezentant in sectiile de votare. Se si adeveresc instructiunile date de PSD ca pe parcursul zilei sa se introduca pachete de cate 10 voturi in urne. Arata ca acest risc exista, Miza fraudei ar fi atingerea pragului de validare, nu votul.

- Nu am facut niciodata aucuzatii de frauda dupa ce BEC s-a pronuntat. Niciodata nu am contestat cifrele BEC, ceea ce voi face si acum. E important ca aceste suspiciuni sa fie prevenite. Eu daca as fi BEC, pe aceasta informatie publica deja, legata de instructiunile PSD, as lua niste masuri: unde nu corespunde numarul de cetateni in lista cu numarul de voturi pe care le gasim in urna, se anuleaza toate voturile din sectia de votare. Pentru ca nu putem tolera ca un referendum sa fie viciat de frauda. Eu nu acuz pe nimeni, doar previn.

- Nu am spus ca cei care stau acasa tin cu mine. Sunt oameni care de felul lor nu participa la niciun fel de scrutin, ei nu sunt nici intr-o tabara nici in alta, pur si simplu nu-i intereseaza viata politica. Dar sunt foarte multi care nu vor veni la vot pentru ca nu vor sa legitimeze o lovitura de stat. Si eu am spus ca suntem in fata unei lovituri de stat pe care USL vrea s-o acopere prin vot popular.

- Ce s-a intamplat pana acum e o lovitura de stat. Am incredere in popor dar una e votul, una e modul in care au functionat institutiile. Lovitura de stat e descrisa ca fiind o schimbare de regim cu violenta, care nu trebuie sa fie militara, poate sa fie si o violenta legislativa. Cand e constitutional e in regula, problema e cand emiti ordonante de urgenta care blocheaza institutiile. Nu mi s-a parut ca asumarea raspunderii e neconstitutionala. Incercarile de a dezinforma romanii cred ca nu ne fac bine. Uitati-va in ce situatie am ajuns: s-a intamplat in 2007 dupa condamnarea comunismului in Parlament si prezentarea unei scrisori in care premierul imi cerea o interventie pentru un prieten, care a fost momentul care a declansat suspendarea. Obiectivul nu am fost eu: daca ar fi fost o lege prin care sa poata nominaliza procurorul general si adjunctii, presedintele ICCJ, cred ca nu ma suspenda nimeni, dar obiectivul acestei majoritati e punerea sub control a justitiei, ca in 2007.

- Pentru aceasta lovitura de stat cineva trebuie sa raspunda. Mie mi-au dat ocazia sa ma prezint in fata Parchetului si o voi face. Eu am fost reclamat ca folosesc expresia "lovitura de stat". Voi aduce toate argumentele ca suntem in fata unei lovituri de stat. In 2007, dupa ce am pierdut majoritatea in Parlament, am fost suspendat. Nu poti sa suspenzi un presedinte ales doar pentru ca nu-i place unei majoritati parlamentare.

- N-am avut nicio placere sa-i dau mandatul de premier lui Ponta. A fost un compromis cu mine insumi. In alte vremuri as fi incercat cu un guvern PDL, dar acum era nevoie de stabilitate politica si nu am mai stat la discutii.

- Pe oameni categoric ii doare mai mult costul social decat justitia. Dar tot mai multi incep sa inteleaga ca societatea va fi stramba daca justitia nu va fi corecta.

- Stiti ce e foarte important? Exista tentatia si la politicieni si la ziaristi: hai sa negociem cum e cu legea. Trebuie sa intelegem ca legile, Constitutia, e nenegociabila. Nu poti sa spui da dar pentru unii e mai bine, pentru altii mai rau. Daca in Constitutie scrie ca o lege nu retroactiveaza, nu ai ce sa faci, trebuie sa gasesti o solutie in partea cealalta.

Despre suspendare si criza economica:

- Ma bagati intr-o chestiune complicata. Le-am spus celor de la PDL ca trebuie sa schimba 2-3 guverne pana trece criza. Nu s-a reusit asta si nu eu am fost responsabil de acest lucru. Le-am spus in aprilie 2011 "trebuie sa schimbam Guvernul!". Intai au spus da, apoi au spus nu. Ce socoteli si-au facut...nu e chiar greu de imaginat. Dar e clar ca trebuia sa schimbam 2-3 guverne in timp de criza.

- Regret ca nu am apelat la varianta Ungureanu ca premier mai devreme.

- A nu avea presedinte, este o criza. Daca avem stabilitate politica, avem sanse sa gestionam criza. Am responsabilitatea sa spun ca daca vom continua sa mentinem criza politica, indreptam tara spre dezastru. In Romania, UE a suspendat platile pentru toate programele de dezvoltare regionala.

- Grecia a primit semnalul de la FMI: nu v-ati indeplinit obligatiile, nu va mai finantam. In SUA incepe criza porumbului din cauza secetei. Preturile la pormub cresc, care genereaza cresteri de pret si la carne si la orice. In Romania e seceta, productia va fi cu 30% mai mica decat in 2011. In Romania, UE a suspendat platile pentru toate programele de dezvoltare regionala. Dupa doua luni nu mai poti spune ca e mostenirea lasata de vechiul guvern. Acesti bani se duceau in BNR, care elibera lei pentru plati, era un mod de a consolida rezervele BNR. Anul acesta sunt stopate intentii de investitii care trebuiau sa inceapa.

Despre afirmatia ca 99%, luni se intoarce la Cotroceni:

- Poate am exagerat si cu proportia si cu data. Daca plec pe 29 noapte din functia de presedinte, am constiinta impacata. Eu nu voi fi suparat luni, indiferent daca plec. Am un singur mare regret: ca am construit cu migala incredere in Romania si aceasta munca s-a dus in trei zile prin deciziile din Parlament.

Despre plagiatul lui Kovesi:

- Orice plagiator intra la categoria hot, indiferent de functia pe care o are.

Despre averea presedintelui suspendat:

- Am castigat destul de mult si inainte de comunism, iar dupa comunism am avut sansa unor tranzactii.

Despre Adrian Nastase:

- Raspunsul este NU, nu il voi gratia pe Adrian Nastase. N-am niciun motiv sa am soarta lui Adrian Nastase. Pe mine orice atac murdar ma intareste. Toate atacurile lui Nastase ca Basescu i-a facut dosarul au plecat dintr-un punct gresit. Dosarele lui Nastase au plecat de la oameni din partidul lui, care l-au turnat: Sergiu Sechelariu, Irina Jianu, fie de la consuli, de la cine vreti dvs. "Trofeul Calitatii" a plecat de la autosesizarea procurorilor in urma anchetelor de presa. Nastase este o lectie pentru toti. A primit doi ani, enorm din punctul meu de vedere, dar probabil va face 8 luni. Este un caz emblematic. Este o lectie extraordinara pentru aparatul de stat romanesc. Cel care pune in aplicare o dispozitie ilegala este mult mai aspru pedepsit de lege decat politicianul care cere. As fi fost foarte curios sa se faca public acel testament pentru ca sunt convins ca acolo ar fi fost cinstit.

×