Traian Băsescu a susţinut în urmă cu o zi, la un simpozion pe teme de horticole, organizat în judeţul Arad, că România ar fi trecut mult mai uşor peste criza economică dacă în ultimii 20 de ani s-ar fi făcut investiţii în agricultură şi dacă în ultimii patru ani "nu batjocoream banii dându-i pe consum".
Traian Băsescu a spus că, în ultima perioadă, vorbeşte despre două lucruri care trebuie să fie în atenţia dezvoltării strategice a României: agricultura, cu toate componentele ei, şi turismul. “Sunt condiţii pe care ni le-a dat Dumnezeu. O ţară frumoasă, cu mare, cu munte, cu deal. Sunt mulţi oameni dăruiţi pământului, pentru ca agricultura să se facă cu succes în România. Avem un potenţial agricol pentru a asigura hrană la 80 de milioane de cetăţeni. Din păcate, cifrele de anul trecut ne arată că noi, 20 de milioane de români, am importat 70 la sută din ceea ce am consumat. Acest adevăr este, probabil, semnalul cel mai puternic că trebuie să ne reorientăm politicile. Politica de consum nu este bună şi trebuie să se investească în producţia agricolă”, a declarat Traian Băsescu, citat de Antena3.
Preşedintele a mai spus că în ultimii ani s-au aruncat bani pentru stimularea consumului. “Din această cauză, la prima adiere de vânt, România a intrat în dificultate din cauza crizei. Treceam mult mai uşor criză dacă în ultimii 20 de ani ne bazam pe agricultură. România ar fi trecut mult mai uşor criza dacă în ultimii patru ani nu batjocoream banii dându-i pe consum”, a mai declarat şeful statului.
Traian Băsescu a susţinut că România are nevoie de o strategie pe termen lung pentru valorificarea potenţialului agricol. “România resimţea mai uşor criza economică dacă avea un sistem de irigaţii bine pus la punct, dacă criza ne găsea cu un sistem de investiţii bine pus la punct şi un sistem dezvoltat în industria alimentară, capabil să valorifice mai bine ceea ce se produce în agricultură. În bugetul pe anul viitor, agriculturii trebuie să i se acorde o mai mare atenţie. Personal mă voi dedica pentru punerea în valoare a agriculturii şi turismului”, a declarat preşedintele.
Şeful statului a mai menţionat a cerut comisiei consultative din agricultură, condusă de Dacian Cioloş, să găsească mecanisme prin care banii europeni să fie accesaţi rapid, iar valorificarea producţiei agricole să aibă loc în mediul rural, prin mutarea întreprinderilor mici şi mijlocii procesatoare. “Numai aşa vom putea smulge din sărăcie satul românesc. Numai aşa vom putea atrage către mediul rural intreprinderile mici şi mijlociii care să proceseze produsele. Dacă ne vom mulţumi să trimitem grâul şi fructele la oraş, să se facă acolo conservele din fructe, atunci distrugem mediul rural. Cred că cei care au destinele agriculturii în mână trebuie să aibă în vedere, în mod prioritar, şi valorificare produselor în mediul rural. Din agricultură se poate trăi bine”, a mai susţinut Traian Băsescu.
Preşedintele României a participat, vineri, la prima ediţie a Zilei Fermei Horticole, organizată în localitatea arădeană Arăneag. Băsescu a vizitat o livadă cu pomi fructiferi şi s-a întilnit cu producători agricoli din zonă.
Citește pe Antena3.ro