x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Trimiteri în judecată în dosarul UCM, Banias scos de sub urmărire

Trimiteri în judecată în dosarul UCM, Banias scos de sub urmărire

10 Feb 2011   •   20:10

Said Baaklini, Adrian Chebuţiu, Coriolan Adrian Preda şi Eugen Bogatu au fost trimişi în judecată în dosarul UCM Reşiţa, procurorii anticorupţie dispunând scoaterea de sub urmărire penală în această cauză a senatorului democrat-liberal de Constanţa Mircea Banias.

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte, se arată într-un comunicat de joi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Alături de acesta vor fi judecaţi Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al UCM Reşiţa, şi Coriolan Adrian Preda, director executiv al societăţii, pe care procurorii îi acuză de complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii acestei fapte.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, pentru favorizarea infractorului şi intermedierea de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Procurorii precizează că faţă de Mircea Marius Banias s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că indiciile care au existat iniţial cu privire la săvârşirea infracţiunii menţionate au fost clarificate pe măsura aprofundării mijloacelor de probă, în sensul că afirmaţiile făcute de învinuit reprezentau de fapt simple opinii ale acestuia şi nu constituiau, în vreun fel, forme de intervenţie în favoarea inculpatului Said Baaklini", se arată în comunicatul citat.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în 31 august 2010, ca rezultat al unei înţelegeri anterioare, SC UCM Reşiţa SA a emis o factură din care rezulta că ar fi vândut către SC Libarom Agri SRL patru motoare contra sumei totale de 250 de milioane de euro plus TVA. Factura a fost emisă pe baza unui contract conţinând obligaţii fictive pentru cei doi contractanţi. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii.

"În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 214.000 euro, adică de circa 50 de ori mai mică decât cea consemnată în factură", notează procurorii DNA.

În baza acestei facturi supraevaluate, în cursul lunii septembrie 2010, SC Libarom Agri SRL, reprezentată de Said Baaklini, a cerut restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată (TVA) aferentă acestei tranzacţii, adică suma de 253.749.507 lei, echivalentă a 60 de milioane de euro.

Procurorii mai arată că pentru stabilirea TVA care ar fi condus la obţinerea, fără drept, a unor sume de bani reprezentând restituiri din bugetul de stat, Said Baaklini a fost ajutat de Adrian Chebuţiu.

Astfel, Chebuţiu, în calitate de director general al UCM Reşiţa, a încheiat în numele şi pe seama societăţii, patru contracte, dintre care unul cu SC Libarom Agri SRL, având o valoare supraevaluată, iar cu SC Beta Trading & Investment SRL şi SC Mike Trading & Investment SRL alte trei contracte pur fictive.

"Prin încheierea ultimelor trei contracte s-a încercat crearea aparenţei de legalitate asupra executării contractului de vânzare la preţ supraevaluat a celor patru motoare vechi", mai notează procurorii.

La rândul său, Coriolan Adrian Preda, în calitate de director executiv al UCM Reşiţa, a întocmit efectiv aceste contracte şi a dispus facturarea sumelor aferente acestora, cunoscând caracterul fictiv al prestaţiilor presupuse de contractele respective.

Pentru ca restituirea de TVA aferentă tranzacţiei fictive să nu fie verificată şi descoperită de către autorităţile de stat în domeniu, Said Baaklini a făcut demersuri pentru a exporta cele patru motoare către o societate comercială din Republica Guineea, încercând să îndepărteze aceste mărfuri de pe teritoriul României.

Având în vedere caracterul urgent al acestei măsuri, Said Baaklini a beneficiat de ajutorul lui Eugen Bogatu, care, în cursul lunii noiembrie 2010, în calitatea sa de director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CNAPM, i-a furnizat informaţii şi i-a acordat consultanţă omului de afaceri libanez referitor la procedurile vamale şi la modalităţile de a evita controalele autorităţilor legal investite.

Astfel, Eugen Bogatu, pentru a asigura scoaterea celor patru motoare din România în cel mai scurt timp, a intervenit pentru angajarea unui vas comercial pentru transportul mărfurilor în Republica Guineea şi a efectuării tuturor operaţiunilor şi demersurilor portuare necesare pentru ca mărfurile respective să părăsească urgent teritoriul României. În plus, acesta a făcut personal intervenţii pentru a se împiedica descărcarea mărfurilor de pe vas, în încercarea de a evita verificarea şi evaluarea acestora, astfel încât să nu poată fi constatate discrepanţele dintre mărfurile concret îmbarcate pe vas şi documentele comerciale ale acestora.

De asemenea, Eugen Bogatu a pretins în mod direct de la Baaklini suma de 20 de miliarde lei vechi, pentru operatorul portuar SC Umex SA din Constanţa, în virtutea relaţiilor contractuale pe care această societate le-a stabilit cu SC Libarom Agri SRL.

"Relaţiile contractuale au fost mijlocite, într-adevăr, de inculpatul Bogatu Eugen, care urma să primească şi un comision nedeterminat pentru acest lucru. În calitate de director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA, funcţie în care avea sarcina de a supraveghea/controla operatorul portuar SC Umex SA Constanţa, Bogatu Eugen a intermediat şi a înlesnit efectuarea de operaţiuni comerciale între acest agent economic şi SC Libarom Agri SRL în cursul lunii noiembrie 2010, în condiţiile în care fapta era de natură a-i aduce atât direct cât şi indirect foloase necuvenite constând în sume de bani neprecizate", au precizat procurorii.

De asemenea, Eugen Bogatu a redactat, împreună cu Baaklini, memorii, petiţii şi adrese de protest către ANCEX, Autoritatea Naţională a Vămilor, Compania Maritimă Constanţa, Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa, CNAPM Constanţa şi UMEX.

În 26 noiembrie 2010, în Portul Constanţa, marfa cumpărată de SC Libarom Agri SRL Bucureşti de la UCM Reşiţa a fost încărcată pe o navă având ca destinaţie Republica Guineea. Exportul efectiv al mărfurilor a fost împiedicat de intervenţia parchetului.

În această cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Said Baaklini, Coriolan Adrian Preda, Adrian Chebuţiu şi Eugen Bogatu, măsură valabilă până la data de 20 februarie 2011. Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti.

×