x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudorel Toader, despre raportul de evaluare a lui Kovesi şi Lazăr. Care este concluzia

Tudorel Toader, despre raportul de evaluare a lui Kovesi şi Lazăr. Care este concluzia

29 Mar 2017   •   18:08
Tudorel Toader, despre raportul de evaluare a lui Kovesi şi Lazăr. Care este concluzia

Ministrul Justiţiei, după ce a trecut în revistă evenimentele care au generat evaluarea celor doi procurori, a declarat că a solicitat informări de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte şi DNA şi a mai solicitat întâlniri cu Laura Codruţa Kovesi şi Augustin Lazăr.

Faptul că în ziua în care s-a întâlnit cu cei doi procurori a fost în vizită şi ambasadorul SUA, a fost o pură întâmplare.

Toader a spus că DNA şi-a încălcat grav atribuţiile atunci când a efectuat o anchetă penală asupra membrilor Guvernului.

Ministrul Justiţiei a afirmat că evaluarea pe carwe a făcut-o asupra celor doi procurori a făcut-o personal, fănă nicio presiune sau ingerinţă.

Şeful Justiţiei a spus că DNA a derapat în această anchetă provocând tulburări în media şi societate iar derapajele înregistrate nu pot fi justificate prin lupta împotriva corupţiei.

Toader a explicat că procurorii trebuie să fie monitorizaţi şi să efectueze raportări, fără să le fie afectată independenţa.

Ministrul apreciază că în acest moment nu este oportună declanşarea mecanismului de revocare a celor doi procurori.

Ştire în curs de actualizare.

×