x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul își va asuma răspunderea, dacă Parlamentul nu abrogă OUG 51 privind transportul public intrajudetean, afirmă Raluca Turcan

Guvernul își va asuma răspunderea, dacă Parlamentul nu abrogă OUG 51 privind transportul public intrajudetean, afirmă Raluca Turcan

04 Dec 2019   •   14:10
Guvernul își va asuma răspunderea, dacă Parlamentul nu abrogă OUG 51 privind transportul public intrajudetean, afirmă Raluca Turcan

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat miercuri că, dacă Parlamentul nu abrogă OUG 51/2019 privind transportul public intrajudeţean, Guvernul îşi va angaja răspunderea.

''Transportul rutier între localităţi pentru elevi şi profesori trebuie urgent să intre în sfera serviciilor publice. Elevii care fac naveta la şcoală trebuie să aibă la dispoziţie transport public, ca să circule în siguranţă, nu să-şi rişte viaţa făcând autostopul. Nu putem să cerem performanţă copiilor, dacă nu le oferim siguranţă şi condiţii decente în care să înveţe'', a spus Turcan, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, ea a arătat că Guvernul va sprijini autorităţile locale pentru urgentarea rezolvării situaţiei şcolilor cu toalete în curte.

''În acelaşi timp, vom sprijini autorităţile locale şi vom urgenta rezolvarea situaţiei sutelor de şcoli care au în continuare toaletele în curte'', a precizat Turcan.

Aceasta a făcut referire şi la rezultatele obţinute de elevii români la testele PISA, care sunt, spune ea, alarmante.

''Este clar că nu putem avea elevi bine pregătiţi dacă nu avem profesori bine pregătiţi. Trebuie să punem în practică proiectul 'România Educată' şi să modificăm legislaţia, astfel încât principiile larg agreate la Cotroceni în mandatul preşedintelui Klaus Iohannis să dea roade. Masteratul didactic, proiectul pe care l-am susţinut în Parlament, trebuie aplicat urgent. Salut un prim pas pe care îl facem în ceea ce priveşte perfecţionarea dascălilor'', a arătat vicepremierul.

Potrivit acesteia, 55.000 de învăţători şi profesori de gimnaziu din toată ţara se întorc în bănci să înveţe cum să le predea elevilor. ''Proiectul CRED, care se derulează la noi, până în 2021, din fonduri europene, trebuie continuat şi completat'', a adăugat Turcan.

AGERPRES

×