x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: PNL va solicita retrimiterea legii salarizării la comisie, dezbaterile au fost o făcătură

Turcan: PNL va solicita retrimiterea legii salarizării la comisie, dezbaterile au fost o făcătură

22 Mai 2017   •   17:18
Turcan: PNL va solicita retrimiterea legii salarizării la comisie, dezbaterile au fost o făcătură

PNL va solicita retrimiterea la comisia de specialitate a legii salarizării, a anunţat luni preşedintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan, acuzând că dezbaterile din Senat au fost o "făcătură". 

"Această lege trebuie retrimisă la comisie, pentru că această făcătură de dezbatere existentă în comisiile de specialitate practic nu a arătat decât dorinţa de a mima atenţia acordată Opoziţiei sau unor argumente oferite de beneficiarii legii salarizării unitare. Aşa cum legea graţierii a fost retrimisă în comisie, a stat foarte mult timp în dezbatere publică, cred că şi legea salarizării unitare ar trebui să stea mult mai mult în dezbatere la Senat şi apoi să intre în dezbatere finală la Camera Deputaţilor. Astăzi, colegii din Senat vor cere retrimiterea la comisie, astfel încât această lege să fie dezbătută mult mai temeinic, să vedem dacă se mai pot face corecturi, dacă există deschidere din partea PSD", a spus Turcan, la Palatul Parlamentului, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL. 

Potrivit Ralucăi Turcan, PNL consideră că nu poate fi susţinută varianta legii salarizării unitare propusă de PSD. 

"PNL atrage atenţia celor din PSD (...) să rescrie această lege şi să o dezbată mult mai temeinic în comisiile de specialitate. (...) Nu cred că există posibilitatea ca PNL să voteze pentru o astfel de lege", a afirmat Turcan. 

Liderul PNL a susţinut că legea taie salarii şi încalcă principiile echităţii şi performanţei. AGERPRES

×