x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcescu: Acele legi privind reformarea serviciilor de informaţii sunt o necesitate

Turcescu: Acele legi privind reformarea serviciilor de informaţii sunt o necesitate

16 Ian 2017   •   21:30
Turcescu: Acele legi privind reformarea serviciilor de informaţii sunt o necesitate

Deputatul PMP Robert Turcescu a declarat luni că pachetul de legi privind reformarea serviciilor de informaţii reprezintă o necesitate, întrucât legislaţia în domeniu corespunde unei realităţi de acum 25 de ani. 

"Acele legi privind reformarea serviciilor de informaţii sunt o necesitate, pentru că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă corespunde unei realităţi din anul 1992. Suntem la distanţa de 24-25 de ani de la momentul la care s-au scris nişte legi pentru SRI şi SIE. Sigur, cu nişte amendamente care s-au mai produs în ani prin ordonanţă de urgenţă pe ici, pe colo. Una dată în 2002, cea care ne-a făcut să avem mai mulţi de Ghiţă astăzi în România, prin care serviciile au putut înfiinţa societăţi comerciale. E clar că o discuţie foarte serioasă şi aplicată în legătură cu acest pachet legislativ trebuie să existe. Pachetul legislativ este scris, însă la nivelul anului 2006. De asemenea, trebuie actualizat", a afirmat Turcescu la Palatul Parlamentului, întrebat dacă PMP ia în calcul să depună o iniţiativă legislativă pentru reformarea serviciilor secrete. 

El a adăugat că PMP crede "cu tărie" că este momentul în care trebuie făcute schimbări în ceea ce priveşte legislaţia care reglementează funcţionarea SRI şi SIE. 

"Într-o perioadă în care, iată, suntem într-un context în care am plecat cu bună credinţă în ideea că se poate discuta cu adevărat despre reformarea acestor servicii, pornind chiar de la controlul parlamentar, când noi, astăzi, PMP, ne vedem practic excluşi din participarea la aceste comisii de control, (...) cum am mai putea crede, prezuma, buna credinţă a viitorilor noştri parteneri de dialog, ceilalţi colegi din Parlamentul României, pe un pachet privind reforma serviciilor de informaţii, câtă vreme ei nu au arătat în acest moment dorinţa de a începe de undeva cu toţii acest proces de reformare practic a activităţii serviciilor secrete printr-un control parlamentar transparent, democratic exercitat de Parlamentul României. (...) Noi susţinem cu tărie că este nu numai momentul, credem că este trecut de momentul în care trebuiau să se întâmple astfel de discuţii şi astfel de schimbări în ceea ce priveşte legislaţia care guvernează cele două mari servicii, SRI şi SIE", a mai afirmat deputatul PMP. AGERPRES

×