x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcescu o acuză pe Firea că vrea să transforme PMB în SRL

Turcescu o acuză pe Firea că vrea să transforme PMB în SRL

29 Sep 2016   •   13:35
Turcescu o acuză pe Firea că vrea să transforme PMB în SRL

Consilierul municipal PMP Robert Turcescu a acuzat-o joi pe primarul general Gabriela Firea de lipsă de transparenţă pentru că nu a pus în dezbatere publică o hotărâre care vizează înfiinţarea unei societăţi comerciale cu răspundere limitată care să preia foarte multe activităţi de interes local. 

"Este un document care circulă deja pe culoarele şi birourile Primăriei Bucureşti, dar care este din nou în situaţia de a nu fi supus dezbaterii publice şi în care se vorbeşte de înfiinţarea SC Centrul Zonal pentru Dezvoltarea Metropolitană Bucureşti SRL. E un proiect a cărui autenticitate nu o poate contesta nimeni, pentru că s-au făcut demersuri la Registrul Comerţului privind disponibilitatea şi rezervarea firmei şi poartă şi un număr din 22 august a.c. De fapt este vorba de transformarea PMB în SRL, i-aş spune chiar Firea SRL, pentru că această societate comercială cu răspundere limitată ar urma să aibă activităţi de consultanţă în management şi secundar - cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, fără leasing, închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate fără leasing, administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste, rezervare şi asistenţă turistică, alte forme de învăţământ, activităţi de arhitectură", a susţinut Turcescu. 

El a subliniat că înfiinţarea acestei societăţi nu este legală şi nu se justifică atât timp cât există un aparat administrativ încărcat cu servicii de acest tip. 

"Să înfiinţezi acum un SRL care să se ocupe de ceea ce se ocupă direcţiile PMB este o chestiune halucinantă. Care este scopul înfiinţării? Acest lucru îmi arată că doamna Firea încearcă să se derobeze de responsabilităţile care ar surveni funcţiei sale", a mai spus consilierul municipal. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Robert Turcescu gabriela firea