x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ţuţuianu: Scrisoarea privind demisia lui Dragnea este un semnal de alarmă şi un apel public către toţi colegii

Ţuţuianu: Scrisoarea privind demisia lui Dragnea este un semnal de alarmă şi un apel public către toţi colegii

19 Sep 2018   •   12:34
Ţuţuianu: Scrisoarea privind demisia lui Dragnea este un semnal de alarmă şi un apel public către toţi colegii

Scrisoarea deschisă semnată de trei lideri ai PSD şi dată publicităţii miercuri, prin care i se cere demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor, reprezintă un semnal de alarmă şi un apel public către toţi colegii de partid, a declarat senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu. 

"Este o scrisoare în care am încercat printr-o modalitate succintă să facem o analiză a situaţiei actuale a PSD şi am propus un număr de măsuri pe care trebuie să le luăm în perioada următoare. Cred că foarte important este să avem în vedere interesele României şi, foarte important pentru noi, ca membri ai PSD, este să avem în vedere interesele partidului şi să-i dăm nu doar o situaţie de prezent, ci mai ales să ne gândim la viitor. Am meditat mult, textul pe care l-am prezentat este un text convenit cu toţi semnatarii acestei scrisori, el a comportat mai multe discuţii. (...) Noi suntem membri ai PSD, vom continua să ne exprimăm în forurile statutare ale PSD (...). Este o scrisoare care trage un semnal de alarmă, am făcut un apel public la toţi parlamentarii PSD, la toţi liderii de filiale, la preşedinţii de CJ, la primarii partidului, consilieri locali, consilieri judeţeni să ni se alăture în acest demers", a declarat Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD, la Parlament. 

El a menţionat că scrisoarea va fi discutată în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri şi a explicat că cei trei semnatari şi-au asumat un text cu care mulţi alţi colegi sunt de acord. 

"Aşa am decis noi că este bine, să avem trei lideri care să facă acest lucru. Şi-o asumă toată lumea. (...). Ne vom pronunţa vineri în cadrul CExN. (...) Domnul Dragnea este membru PSD, nu i-am cerut demisia din partid", a adăugat senatorul. 

Întrebat dacă au existat discuţii cu parteneri din ALDE, Ţuţuianu a arătat că "este normal" să existe astfel de discuţii. 

"Sunt convins că dânşii sunt oameni politici cu experienţă şi că colaborarea este între partide, nu între persoane", a spus el. 

Senatorul PSD a menţionat că nu a discutat încă pe tema scrisorii cu premierul Viorica Dăncilă. 

"Dar doamna Dăncilă este un om responsabil şi sunt convins că, dacă scrisoarea noastră va fi adoptată ca hotărâre a CExN, doamna Dăncilă va trebuie să facă ceea ce trebuie făcut", a adăugat el. 

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv. 

Semnatari sunt vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului. AGERPRES

×