x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR a decis să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliții între PNL-PSD-UDMR

UDMR a decis să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliții între PNL-PSD-UDMR

08 Noi 2021   •   18:52
UDMR a decis să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliții între PNL-PSD-UDMR

UDMR a decis să înceapă negocierile pentru formarea „unei mari coaliții între PNL-PSD-UDMR”, anunță Kelemen Hunor.

„Luni ne-am consultat cu președinții organizațiilor județene, iar în cadrul ședinței online al Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) am decis să continuăm guvernarea, iar UDMR să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliții între PNL-PSD-UDMR, susținută de grupul parlamentar al minorităților naționale” - este anunțul făcut, luni seară, de președintele Uniunii, Kelemen Hunor.

În opinia acestuia, coaliția are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituției: „introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel de obiectiv important”.

Totodată, Uniunea militează ca reforma constituțională să asigure condițiile reale pentru înfăptuirea unei justiții independente.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: kelemen hunor