x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR nu susţine modificarea legilor penale prin OUG

UDMR nu susţine modificarea legilor penale prin OUG

13 Dec 2018   •   13:30
UDMR nu susţine modificarea legilor penale prin OUG

UDMR nu susţine modificarea legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă, a anunţat joi, la RFI, liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila.
"Pe legislaţia penală nu susţinem, dacă depinde de noi, sigur, nu suntem la guvernare, dar nu susţinem adoptarea unor măsuri, unor demersuri, prin ordonanţe de urgenţă. A fost greşit şi în 2016, când Guvernul tehnocrat a adoptat o asemenea măsură, a modificat Codul penal şi pe cel de procedură penală prin OUG, ar fi greşit şi de data aceasta dacă s-ar face, chiar dacă sunt articole declarate constituţionale. De aceea avem Parlament, este un proiect legislativ care se întoarce în Parlament de la CCR. Parlamentul este îndrituit să facă acele modificări care pot fi făcute pentru a fi constituţional proiectul. Deci, într-un cuvânt, nu am susţine o asemenea modalitate de modificare a legislaţiei penale", a declarat senatorul UDMR.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole din coduri care au fost declarate constituţionale.
"Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestate, trimise la CCR, s-a legiferat mult, dar în ceea ce priveşte aplicarea acestor legi termenul a fost cu mult depăşit. Am vorbit despre această oportunitate", a motivat Dăncilă.

Sursa: Agerpres 

×
Subiecte în articol: udmr codurile penale