x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR nu vede cu ochi buni intrarea PRM în Parlamentul European

UDMR nu vede cu ochi buni intrarea PRM în Parlamentul European

08 Iun 2009   •   00:00

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a vorbit la Târgu Mureş, imediat după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, despre faptul că este îngrijorător faptul că PRM a intrat în Parlamentul European, chiar şi pe baza unui vot conjunctural.



Politicianul a spus că va fi necesară o analiză a motivelor pentru care PRM a acces în PE, deoarece acest partid ''nu este un adversar al minorităţii maghiare sau numai al comunităţii maghiare ori al UDMR, ci al democraţiei''. ''Este îngrijorător. O să vedeţi că vom mai avea de furcă cu atitudinile acestor oameni în Parlamentul European, cu ceea ce se ştie de 18 ani în Europa, că PRM este un partid extremist şi au avut destul exemple în acest sens. Deci e o problemă a României. Este o problemă totuşi creşterea naţionalismului, chiar dacă e de conjunctură. E o responsabilitate şi a partidelor de guvernământ, după părerea mea unele decizii eronate ale guvernului au dus la un procent al celor care s-au prezentat la vot şi au zis mai bine votez pe acest partid în fine, din varii motive'', a arătat Borbely, citat de Agerpres.



Chestionat în legătură cu posibilitatea refacerii grupului extremiştilor din PE, Laszlo Borbely şi-a exprimat speranţa că acest lucru nu se va întâmpla, deşi alte state, precum Ungaria, un trimis în PE un partid extremist: ''Nu este numai problema României, se pare, dar trebuie să ne îngrijoreze acest fenomen.  Apropo de interesul naţional, probabil nu vor sprijini interesul naţional al României. Noi - sunt sigur că vom sprijini interesul naţional al României şi interesul comunităţii maghiare, pentru că aceste două interese nu se bat cap în cap'' .

×
Subiecte în articol: politic