x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea demolează iar

Udrea demolează iar

de Elena Stan    |    29 Apr 2010   •   00:00
Udrea demolează iar
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Toate construcţiile care depăşesc limita a 200 de metri de la linia de coastă sau care sunt ridicate fără autorizaţie vor fi desfiinţate fie că se află pe proprietatea publică sau privată, sunt finalizate sau în curs de execuţie, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Măsura este posibilă, deoarece Guvernul a aprobat, ieri, o ordonanţă de urgenţă pentru întărirea disciplinei în construcţii.

"Măsurile vizează demolarea construcţiilor ilegale, stoparea construcţiilor în curs şi inventarierea construcţiilor. Pe litoral nu se mai construieşte decât dacă există şi autorizaţii în acest sens. Pentru cine nu se conformează vor fi demarate acţiuni penale. Am demarat şi prima acţiune de inventariere a construcţiilor, în special a celor amplasate lângă plajă", declara recent Elena Udrea, ministrul Turismului.

Inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcţii vor constata starea de ilegalitate, vor înştiinţa MDRT, iar ministerul va soma proprietarii, care au la dispoziţie 48 de ore pentru desfiinţarea construcţiilor. În cazul în care proprietarul nu dă curs somaţiei, desfiinţarea se va face în termen de 24 de ore de către MDRT, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor de la proprietarul construcţiei.

×
Subiecte în articol: politic