Scandalul din USL este dovada falimentului politic al unei construcţii care a avut ca singur slogan "Jos Băsescu!", a declarat, pentru Agerpres, deputatul Elena Udrea.
"Avem de-a face cu un divorţ în care cei doi soţi se arată dispuşi să dea foc la casă pentru ca nu cumva celălalt să primească mai mult după partaj. E un scandal urât care oferă un semnal extrem de negativ în exterior. După doi ani de la cumplita lovitură împotriva statului de drept reprezentată de suspendarea preşedintelui Băsescu, avem de-a face cu un nou moment de gravă instabilitate politică, în măsură să afecteze extrem de puternic interesele României - atât cele politice, cât mai ales cele economice. Cine crede că vreun investitor se mai orientează către noi într-un moment în care majoritatea politică se află într-un veritabil război de gherilă politică internă greşeşte profund", a declarat reprezentanta Partidului Mişcarea Populară.
Deputatul Elena Udrea crede că ruptura în interiorul USL este iminentă. 'Depinde ce dorim să vedem: un guvern disfuncţional, în care PSD şi PNL se vor sabota reciproc, sau o majoritate politică monocoloră a PSD, fragilă în Parlament şi orientată către măsuri populiste care să le asigure o eventuală victorie la alegeri. E o situaţie lose-lose (pierzi sau pierzi - n.r.) pentru români, care şi-au pus speranţele degeaba în acest Frankenstein politic reprezentat de USL', susţine Elena Udrea.
Ea consideră că eşecul 'de proporţii al USL arată că orice înţelegere în care este implicat Dan Voiculescu va duce într-un final la un dezastru'.
'Atunci când Crin Antonescu a acceptat să-şi pună semnătura pe pactul cu diavolul trebuia să se gândească la implacabilul fapt că aici se va ajunge. Nimeni nu l-a forţat, nimeni nu i-a pus pistolul la tâmplă, a acceptat de bunăvoie să intre în acest parteneriat cu unul dintre cele mai sinistre personaje din istoria politică a României, iar acum decontează acea încredere oarbă pe care a avut-o într-un securist care şi-a turnat propria familie. Liberalii nu sunt demni de milă sau respect în această situaţie, pentru că au acceptat cu seninătate un proiect nociv pentru ţară, poate-poate oamenii aceştia şi-ar fi ţinut cuvântul în ceea ce priveşte susţinerea lui Crin Antonescu la preşedinţia României. Au fost folosiţi şi au acceptat cu bunăştiinţă. Se fac în egală măsură vinovaţi pentru situaţia precară în care se află economia şi societatea românească', a declarat Elena Udrea.
Liderul PMP consideră că 'dezintegrarea' USL arată că actualul sistem politic nu poate decât să genereze 'un faliment inexorabil' şi că singura speranţă este un nou proiect politic.
'Iar acesta este, fără îndoială, Partidul Mişcarea Populară - vocea reală şi credibilă a Opoziţiei din România, un proiect de centru-dreapta care doreşte să le redea oamenilor speranţa într-un viitor mai bun, într-o Românie în care valorile şi principiile pot să triummfe în faţa non-valorii şi a intereselor politice. Mişcarea Populară este a celor care mai cred că în România poate fi bine şi sunt gata să se implice şi să construiască ceva bun în această ţară', a concluzionat Udrea.