Ea a amintit că modelul Traian Băsescu a fost, la Bucureşti, unul de succes.
Udrea a spus că modelul trebuie readus la Capitală, iar Sorin Oprescu trebuie oprit. "Bucureştiul trebuie redat bucureştenilor", a spus Udrea, întrebându-se, retoric, cât va mai fi lăsat Sorin Oprescu să facă ce vrea cu Capitala.
"Vă prezint candidatura mea la preşedinţie, la preşedinţia organizaţiei desigur", şi-a început discursul Udrea, afirmând că Traian Băsescu a fost cel care a modernizat organizaţia Bucureşti şi pentru a recâştiga Capital şi că democrat-liberalii trebuie să se întoarcă la "politica lui Traian Băsescu".
"Traian Băsescu a deschis partidul către bucureşteni, i-a ascultat pe oameni, a adus oameni noi în partid, le-a acordat încredere şi a construit o echipă de succes", a adăugat ea.
Liderul PDL a spus că şefia organizaţiei Bucureşti nu este un cadou, ci o "imensă responsabilitate" pe care şi-o asumă, iar pentru a câştiga încrederea bucureştenilor, PDL trebuie să spună ce vrea.
"Eu vreau să scăpăm bucureştenii de Sorin oprescu, cel mai slab primar din ultimii 20 de ani. Cât timp îl vom mai lăsa să facă ce vrea? Vreau să scăpăm România de PSD – partidul caracatiţă care este o frână în dezvoltare. Vreau să refacem dreapta românească, să oprim întoarcerea către Ion Iliescu", a afirmat Udrea.
Ministrul democrat-lieral a arătat că a fost o greşeală ca bucureştenii să fie lăsaţi pe "mâna unui doctor care nu nimereşte nicoodată diagnosticul" şi care este "renumit pentru cele mai mari kitsch-uri".
"Sorin Oprescu a trădat şi trădează bucureştenii. Acum avem şansa să câştigăm. Bucureştiul nu este un experiment eşuat a lui Sorin oprescu, nu este un poligon de tragere al PSD", a adăugat Udrea.