x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea neagă legalitatea existenţei Comisiei de anchetă "Vanghelie”

Udrea neagă legalitatea existenţei Comisiei de anchetă "Vanghelie”

de Elena Stan    |    08 Sep 2009   •   00:00

Ministrul Turismului, Elena Udea a transmis o nouă sesizare conducerii Camerei Deputaţilor, în care reia observaţia la adresa forului de anchetă privind vacanţa unor posturi, social-democraţii îi răspund să rezolve situaţia cu PDL, potrivit declaraţiilor deputatului PSD Nicolae Bănicioiu.



Social-democratul Nicolae Bănicioiu a precizat în şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă privind fondurile publice cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a imaginii României că noua sesizare a Elenei Udrea va fi dezbătută miercuri de Biroul Permanent al Camerei.

"Doamna Udrea ne atrage atenţia asupra vacantării unor posturi.Dacă citeşte Regulamentul Camerei, va vedea că această problemă nu o poate remedia decât grupul PDL, motiv pentru care sugerez un dialog între Elena Udrea şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. Am auzit şi o replică publică cum că noi(PSD, PNL şi UDMR,n.r.) am putea completa Comisia cu parlamentari de la noi. Este fals, neregulamentar. Să nu ne mai trimită sesizări cu privire la vacantarea posturilor pentru că nu sunt adresate cui trebuie" a comentat Bănicioiu.

Potrivit acestuia, un alt punct din noua sesizare a Elenei Udrea vizează "lipsa Regulamentului Comisiei de anchetă". "O informez că se contrazice, sau nu are informaţii. Regulamentul Comisiei a fost adoptat de Biroul Permanent, este în vigoare. Eventual, poate intra în posesia regulamentului, dacă trimite o adresă la secretariatul general al Camerei", i-a transmis deputatul PSD ministrului Turismului.


ACTUL I
Ministrul Elena Udrea a transmis o primă sesizare la adresa Comisiei de anchetă pe 26 august, indicând "anumite aspecte care fac improprie orice cercetare" şi diverse posibile incompatibilităţi ale membrilor Comisiei. Sesizarea vizează patru aspecte: incompatibilitatea unor membri ai Comisiei "generată de dubla calitate şi de antepronunţare" (referindu-se la faptul că membrii Comisiei sunt şi cei care au solicitat înfiinţarea acesteia), "blocajul generat de lipsa regulamentului Comisiei şi de necompunerea regulamentară a Comisiei"; vacanţa unor posturi de membri în cadrul Comisiei; "comportamentul abuziv al biroului Comisiei şi al altor membri ai acestei Comisii"."Vă solicit să luaţi măsurile legale în vederea remedierii aspectelor pe care le-am sesizat şi să-mi comunicaţi măsurile dispuse într-un termen rezonabil de şapte zile calendaristice. Lipsa remedierii tuturor aspectelor semnalate anterior şi necomunicarea acestora în termen de şapte zile calendaristice de la data depunerii o considerăm nerezolvarea sesizării, urmând a continua demersurile puse la dispoziţie de prevederile legale", conchide Elena Udrea, invocând mai multe articole din regulamentul Camerei Deputaţilor. În sesizarea semnată de ministrul Turismului, numele preşedintelui Comisiei, deputatul PNL Ludovic Orban, este scris de câteva ori greşit - Ludovic Organ.

×
Subiecte în articol: politic