Elena Udrea nu se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale. Ea şi-a anunţat, oficial, candidatura la funcţia de preşedinte al PDL. Evenimentul a avut loc la Roman, în colegiul pe care deputatul PDL îl reprezintă în Parlament.
"Cred că la prezidenţiale trebuie să venim cu cel mai bun candidat al dreptei româneşti, nu doar al PDL. Trebuie să fie cel mai bun candidat. Eu nici nu mă gândesc la aşa ceva dar este o obligaţie să găsim cea mai bună soluţie", a declarat Elena Udrea.
"Punem carul înainte. N-am trecut nici de etapa alegerilor din interior. Trebuie să avem cel mai bun candidat de centru-dreapta dar până atunci trebuie să întărim PDL. Nu mai avem un candidat ca în 2004 care a câştigat aproape de unul singur alegerile prezidenţiale. Emil Boc poate fi acest candidat dar este prea devreme să vorbim. Este o discuţie ipotetică şi chiar şi domnul fost premier spune că nu se gândeşte la aşa ceva", a explicat fostul minitru.
Întrebată dacă bănuieşte la cine se referea preşedintele Traian Băsescu atunci când a afirmat că a identificat în PDL un candidat pentru alegerile prezidenţiale, Elena Udrea a răspuns că nu ştie la ce s-a referit preşedintele.