x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Umilință maximă pentru DNA. Fosta șefă a AEP, achitată definitiv

Umilință maximă pentru DNA. Fosta șefă a AEP, achitată definitiv

de Ion Alexandru    |    08 Oct 2020   •   19:30
Umilință maximă pentru DNA. Fosta șefă a AEP, achitată definitiv

Ana-Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată, ieri, definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor.

Procurorii “de elită” Mircea Negulescu și Lucian Onea au acuzat-o pe Pătru că a primit 275.000 euro de la compania Siveco pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici. Magistrații au respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.

×
Subiecte în articol: Ana-Maria Pătru