x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE - Parlament - Klaus Iohannis: PSD a intrat în coliziune tip kamikaze

UPDATE - Parlament - Klaus Iohannis: PSD a intrat în coliziune tip kamikaze

07 Feb 2017   •   11:51
UPDATE - Parlament - Klaus Iohannis: PSD a intrat în coliziune tip kamikaze

UPDATE: Klaus Iohannis a mulțumit pentru faptul că are ocazia să se adreseze Parlamentului, că ar fi dorit să se adreseze și membrilor Guvernului, dar cu ei că ”nu e bai, cu ei am discutat deja”, referindu-se la vizita inoportunată pe care a făcut-o la sfârșitul lunii ianuarie la ședința de guvern.

Președintele a mai spus că în urma unui studiu sociologic recent România se îndreaptă spre direcția greșită, că oamenii sunt nemulțumiți și au ieșit în stradă.

După ce PSD a repurtat victoria în alegeri a intrat în coliziune tip kamikaze. ”Pohta ce-a pohtit”, prima grijă a PSD, a fost dosarele membrilor partidului iar președintele a întrebat cum se poate ieși din acest impas. Demiterea unui ministru este prea puțin, a adăugat Iohannis, alegerile anticipate ede altă parte este prea mult așadar cel care a creat problema trebuie să o rezolve, adică PSD.

După aceste cuvinte, parlamentarii PSD au început să iasă din plen, președintele întrebându-i dacă au obosit deja.

Klaus Iohannis le-a spus parlamentarilor că după alegeri PSD trebuie să guverneze și să legifereze, dar nu oricum, predictibil, la lumina zilei, nu noaptea pe furiș. Președintele i-a îndemnat pe politicieni să conducă țara responsabili, lumea i-a votat, i-a crezut așadar aceștia trebuie să se țină de promisiune. România trebuie să fie predictibilă, macroeconomia este într-o situație bună și trebuie păstrată această tendință/ Partenerii țării au mari așteptări și a îndemnat să nu dezamăgească.

Dacă PSD care a creat această situație nu rezolvă această criză, președintele a spus că va convoca la Cotroceni consultări pentru a găsi cea mai bună soluție pentru situația actuală.

România nu trebuie să fie o națiune slabă pentru câțiva politicieni care vor să scape de dosare. România trebuie să se dezvolte cu politicieni curați.

”Scopul referendumului este acela de a afla ce fel de Românie vrem să fim”, a spus președintele. ”Când politicienii au vrut să ducă România pe coridoarele întunecate, românii au adus lumina, cu demonstratiile pe care le-au făcut în multe orașe din țară și din străinătate”, a adăugat Iohannis. Acesta a felicitat părinții care și-au adus copii la aceste manifestații, pentru o lecție veritabilă de democrație.

Știrea inițială: Preşedintele Klaus Iohannis adrează, marţi, un mesaj Parlamentului cu privire la modificările legislaţiei penale iniţiate de Executiv. 

"Modificările legislaţiei penale iniţiate de Guvern, care au generat o puternică reacţie civică, trebuie aduse în atenţie şi de la tribuna Legislativului", a scris Iohannis, luni, pe Facebook. 

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului are loc la ora 12,00. 

Şeful statului a transmis vineri preşedinţilor celor două Camere ale Legislativului o scrisoare în care arăta că doreşte să se adreseze Parlamentului pe 7 februarie cu privire la modificările aduse legislaţiei penale, precum şi în legătură cu evenimentele generate de acestea. 

"În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea", se preciza în scrisoarea şefului statului, transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. AGERPRES

×