Liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Hasotti, a declarat ieri ca PDL nu va sustine varianta USL privind parlamentarii, chiar daca presedintele Traian Basescu a apreciat ca este corecta, liberalul opinand ca aceasta nici nu va trece de Parlament. "Noi credem ca alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur si reducera lor la 300 este o decizie corecta si este conforma referendumului. Intamplarea face sa fim de acord cu declaratia domnului Basescu", a spus Hasotti. El a mai afirmat ca propunerea USL "nu va trece, pentru ca PDL intotdeauna are, intre actiunea politica si declaratiile politice, o diferenta foarte mare. Declaratiile politice sunt demagogie, iar actiunea politica este diversiune. Nu va trece, PDL nu o va sustine".