x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR anunţă că susţine orice demers ce are ca finalitate eliminarea pensiilor speciale: Acestea reprezintă o nedreptate

USR anunţă că susţine orice demers ce are ca finalitate eliminarea pensiilor speciale: Acestea reprezintă o nedreptate

14 Ian 2020   •   13:50
USR anunţă că susţine orice demers ce are ca finalitate eliminarea pensiilor speciale: Acestea reprezintă o nedreptate

Reprezentanţii USR anunţă că susţin orice demers politic care va avea ca finalitate eliminarea pensiilor speciale.

''Fie că va fi vorba de adoptarea unui proiect de lege în sesiune extraordinară, cum susţine acum PSD că doreşte, fie că va fi vorba de angajarea răspunderii Guvernului PNL, pensiile speciale trebuie eliminate, deoarece reprezintă o nedreptate, o inechitate şi o sfidare la adresa milioanelor de pensionari care primesc pensii pe principiul contributivităţii'', precizează marţi USR într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, de peste doi ani, Uniunea Salvaţi România depune toate eforturile în Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale, dovadă stând şi cele două proiecte de lege depuse în septembrie 2017, respectiv octombrie 2017. Primul vizează pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea prevede eliminarea a şapte categorii de pensii speciale şi plafonarea pensiilor magistraţilor şi militarilor.

USR consideră, de asemenea, că o altă urgenţă o constituie alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

''În ciuda solicitărilor repetate ale parlamentarilor USR, majoritatea controlată de PSD din conducerea Camerei Deputaţilor a refuzat, la finalul sesiunii trecute, introducerea proiectului USR pe ordinea de zi a plenului. În cazul convocării unei sesiuni extraordinare, trebuie să fie abordat şi acest subiect, iar politicienii de la toate partidele vor avea ocazia să arate, prin vot, dacă se tem sau nu de propriii alegători'', arată reprezentanţii USR.

Nu în ultimul rând, USR solicită şi deblocarea iniţiativei cetăţeneşti "Fără penali în funcţii publice".

''Păstrarea acesteia la sertar, de către aceeaşi majoritate controlată de PSD, nu reprezintă decât sfidarea celor peste 1 milion de români care au semnat pentru curăţarea clasei politice de condamnaţii definitiv'', mai spune USR.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: usr pensii speciale