x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR Bucureşti lansează proiectul "Străzi Noi"

USR Bucureşti lansează proiectul "Străzi Noi"

18 Dec 2018   •   13:21
USR Bucureşti lansează proiectul "Străzi Noi"

USR Bucureşti, prin intermediul filialei sector 6, a lansat marţi proiectul "Străzi Noi", prin care urmăreşte decongestionarea traficului în acest sector al Capitalei, proiect ce propune realizarea unei infrastructuri rutiere care să conecteze bulevardul Timişoara de Prelungirea Ghencea, bulevardul Ghencea de şoseaua Alexandriei şi Calea Giuleşti de bulevardul Uverturii.

Alexandru Gâdiuţă, consilier general USR în Primăria Capitalei, a afirmat că traficul este una dintre principalele probleme ale Bucureştiului şi prin proiectul "Străzi Noi" doreşte să demonstreze că Uniunea Salvaţi România încearcă să rezolve problemele oamenilor.

"Prin acest proiect noi încercăm să construim, să venim alături de comunitate şi, foarte important, nu luăm totul de la zero. Sunt proiecte care există deja, sunt proiecte care sunt aprobate în diferite faze şi pe care noi încercăm, cumva, să le readucem la viaţă şi să le repunem în prim-plan. Pentru că toate aceste străzi noi există deja şi au fost discuţii la nivel de Primărie sector 6 sau Primărie Generală în diferite departamente, în diferite comisii, dar realizarea lor s-a blocat la un moment dat. Prin acest proiect noi încercăm să le readucem la viaţă şi să le punem în prim-plan şi să vedem unde s-a produs această blocare şi să intervenim", a declarat Alexandru Gâdiuţă, într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la sediul USR sector 6.

Ion Ştefan, coordonatorul proiectului "Străzi Noi" din partea USR Bucureşti filiala sector 6, a spus că cele trei artere noi propuse de Uniunea Salvaţi România ar urma să aibă o lungime totală de 5,5 kilometri şi ar costa 14,2 milioane de euro, "adică mai puţin de 1% din bugetul pe doi ani al PMB".

"Este un proiect de anvergură, dar realizabil. Ca fonduri, din punct de vedere financiar, nu depăşesc 1% din bugetul Primăriei Generale. Ele înseamnă de trei ori mai puţin decât bugetul de spectacole în aer liber. Doamna primar cheltuieşte pe spectacole în aer liber şi alte fanfare ale dânsei de trei ori mai mult decât ar fi necesar să construim aceste bulevarde", a susţinut Ion Ştefan.

El a precizat că soluţiile propuse de USR au fost gândite de mai mulţi ani de arhitecţii Bucureştiului şi au fost prevăzute iniţial în PUZ-ul din 2012.

"Cerem autorităţilor finanţare pentru aceste şosele noi care vor asigura şi linii noi de transport în comun. Nu este o soluţie doar pentru automobile, este o soluţie şi pentru transportul în comun care va fi mai rapid, o linie de comunicaţie mai rapidă între cartierele apărute în zona limitrofă a Bucureştiului. (...) În felul acesta, generând mai multe linii de transport în comun, va fi cumva o sugestie pentru cetăţeni să îşi lase maşinile proprii acasă şi să folosească aceste linii de transport", a explicat Ion Ştefan.

Potrivit proiectului prezentat de USR, prima legătură propusă va fi între Crângaşi şi Militari, pe traseul bd. Giuleşti - str. Dudului - Alea Lacul Morii - str. Mihai Eminescu. Aceasta va avea o lungime de 1.500 de metri, două benzi pe sens, plus pistă pentru biciclete, costul estimat fiind de 1.500.000 de euro.

Legătura Militari - Prelungirea Ghencea va începe în strada Valea Cascadelor prin strada Valea Largă şi va ajunge până pe bulevardul Prelungirea Ghencea. Acesta va avea două benzi pe sens, bandă specială pentru transportul în comun, cu spaţiu verde intermediar, pistă de biciclete cu protecţie laterală şi aliniament de arbori pe părţile laterale, ampriza stradală va fi de 50 de metri şi va avea o lungime de 1.800 de metri, costul estimat fiind de 5.900.000 euro.

Cea de a treia legătură va fi Drumul Taberei - Şoseaua Alexandriei, pe traseul intersecţia strada Braşov - Ghencea printr-un bulevard nou spre Şoseaua Alexandriei. Acesta va avea două benzi pe sens, spaţiu verde intermediar, pistă de biciclete cu protecţie laterală şi aliniament de arbori pe părţile laterale. Ampriza stradală va avea 50 de metri şi o lungime de 2.200 metri, costul estimat fiind de 6.800.000 de euro.

Ion Ştefan a cerut şi sprijinul cetăţenilor pentru realizarea acestui proiect, îndemnând locuitorii sectorului 6 să intre pe site-ul USR şi să acceseze căsuţa "susţine proiectul".

"Tot acest proiect este cumva legat de cetăţeni. Cetăţenii vor pune în mişcare acest proiect. Toţi locuitorii sectorului 6 au acum posibilitatea să susţină ideile noastre pur şi simplu accesând căsuţa 'susţine proiectul'. Dăm posibilitatea fiecărui cetăţean domiciliat în sectorul 6 să trimită o petiţie doamnei primar general prin care spune 'Stimată doamnă, am foarte multe probleme, stau foarte mult în trafic, vă rog frumos să depuneţi tot efortul pentru a finaliza proiectul propus de consilierii USR'. Practic, eu zic că în fiecare săptămână vom trimite câte o sută de petiţii noi şi aceste petiţii practic pun presiune şi arată sprijinul public pentru acest proiect. (...) În plus, pe partea de interactivitate, dincolo de această petiţie, noi avem un site prevăzut cu o rubrică de status proiect, unde informăm cetăţenii pas cu pas ce avize s-au mai obţinut, unde se întârzie, vom publica numele funcţionarilor publici care nu îşi fac treaba şi care blochează acest proiect", a arătat Ion Ştefan. AGERPRES

×
Subiecte în articol: proiectul "Străzi Noi"