x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR: Cel puțin 77.000 de locuri de muncă s-au pierdut în urma suprataxării contractelor part-time

USR: Cel puțin 77.000 de locuri de muncă s-au pierdut în urma suprataxării contractelor part-time

08 Sep 2022   •   20:05
USR: Cel puțin 77.000 de locuri de muncă s-au pierdut în urma suprataxării contractelor part-time
Sursa foto: Hepta

USR transmite, joi, că cel puțin 77.000 de locuri de muncă s-au pierdut în urma suprataxării contractelor part-time și cere Guvernului Ciucă să renunțe la această „măsură aberantă”. „PNL și PSD nu înțeleg și nu le pasă cum funcționează economia”, afirmă deputatul Cristian Seidler.

USR solicită Guvernului Ciucă să renunțe la „măsura aberantă de suprataxare a contractelor part-time”, ale cărei efecte negative deja se văd în economie: în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2022, s-au pierdut cel puțin 77.000 de locuri de muncă ale unora dintre cei mai prost plătiți oameni din România, potrivit unui comunicat de presă.

„USR consideră că această nouă modificare nocivă a Codului Fiscal, prin care dacă muncești două sau patru ore trebuie să plătești taxe cât pentru un contract de muncă întreg, nu a făcut decât să arate, o dată în plus, că PNL și PSD nu înțeleg și nu le pasă cum funcționează economia”, potrivit sursei citate.

„În plină criză a prețurilor, coaliția de guvernare a decis că o măsură care să împingă zeci de mii dintre cei mai săraci români în afara pieței oficiale a muncii este ceea ce trebuie să facă, scopul fiind doar creșterea veniturilor la bugetul de stat. Nimic altceva nu îi interesează”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Parlamentarul USR susține că Guvernul Ciucă „nu numai că nu a ținut cont de realitatea economică atunci când a implementat această măsură, dar a făcut-o și în mod netransparent, fără consultări cu părțile afectate”.

„Rezultatul este că PSD și PNL au omorât o parte a economiei în plină criză și a lovit exact în cei care făceau venituri mici, cei care muncesc peste program ca să aibă un ban în plus pentru familiile lor. În trecut, PNL a criticat această măsură atunci când a fost încercată de PSD în epoca Dragnea, prin OG nr. 4/2017, catalogând măsurile Guvernului Tudose de atunci drept . În plus, în februarie 2018, liberalii au criticat suprataxarea contractelor part-time în moțiunea simplă intitulată . Acum, liberalii par să fie surzi la toate problemele care îi apasă pe români, de la facturile la energie și explozia prețurilor la creșterea galopantă a ratelor și perspectiva tot mai sumbră a falimentelor pe bandă rulantă”, se arată în finalul comunicatului

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cristian Seidler