x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR pierde prima poziție la Bistrița, în favoarea PLUS

USR pierde prima poziție la Bistrița, în favoarea PLUS

de Ion Alexandru    |    20 Oct 2020   •   19:30
USR pierde prima poziție la Bistrița, în favoarea PLUS

Lorand Toth, președintele USR Bistrița-Năsăud, care fusese anunțat, săptămâna trecută, primul pe lista de candiudați ai Alianței USR-PLUS pentru Camera Deputaților, a pierdut această poziţie în urma unei contestaţii prin care voturile care nu au respectat sistemul de votare Borda au fost anulate. În aceste condiții, lista de candidaţi va fi deschisă de preşedintele PLU S Bistriţa-Năsăud, Lorant Sas, cel care iniţial se clasase pe locul al doilea în urma alegerilor interne desfăşurate în data de 11 octombrie. Lorand Toth a depus o contestaţie, dar nu s-a luat în considerare, „pentru că nu avea argumentare solidă”, conform unor surse din USR.

×