„În cazul anchetei de la Iași dacă acuzațiile sunt adevărate avem de-a face cu complicități grave, continue, cu nepăsarea celor din jur care au știut, ignorat sau chiar ajutat; vorbim despre punerea în pericol a vieții; chiar de către cei care ar fi trebuit să o protejeze. Vorbim de abateri grave de la orice deontologie a practicii medicale”, a declarat medicul și deputatul USR Adrian Wiener, potrivit unui comunicat al formațiunii.
Conform acestuia, este important ca cei care văd astfel de cazuri să poată denunța fără teama repercusiunilor, fără să fie persecutați sau să își piardă locul de muncă.
„E important să oferim protecție celor care vor să își asaneze instituția de astfel de mizerii, celor care au verticalitate și își respectă menirea și profesia. În spitale, în școli, în primării, sau în orice altă instituție unde lucrurile scapă de sub control. Statul de drept are nevoie de un parteneriat onest cu cetățeanul. Aceste focare de corupție mizerabilă nu pot fi asanate fără o lege a avertizorului de integritate funcțională”, a mai spus Adrian Wiener.
USR a depus vineri o inițiativă legislativă care să repare legea avertizorului de integritate și să ofere protecție reală persoanelor care fac denunțuri, în concordanță cu directivele europene și cerințele din PNRR.
„De corectarea acestei legii depinde și deblocarea cererii de plată numărul 2 din PNRR, de 2,8 miliarde de euro. USR solicită partidelor de la putere să adopte în procedură de urgență această inițiativă”, se mai arată în comunicat.
(sursa: Mediafax)