x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vadim către o alegătoare: "Ia mai tacă-ţi fleanca!"

Vadim către o alegătoare: "Ia mai tacă-ţi fleanca!"

07 Iun 2009   •   00:00

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a votat, împreună cu soţia şi una dintre fiicele sale, la Şcoala 150, după care s-a certat cu o femeie care îi reproşa liderului PRM că blocase intrarea în şcoală pentru a face declaraţii presei.

"Nu e sediul de campanie. Vă rog, faceţi loc!", a spus femeia venită la vot.

"Ia mai tacă-ţi fleanca! Ne învaţă ea că nu e sediul de campanie", a replicat liderul PRM.

După ce a votat, Vadim Tudor a stat cu buletinul de vot în mână în faţa urnei pentru a fi pozat, după care a împărţit câteva dintre cărţile sale membrilor biroului electoral dintr-o altă sală decât cea în care a votat.

C.V.Tudor s-a arătat apoi nemulţumit că pe el nu-l transmite nicio televizune în direct, cum se întâmplă în cazul altor lideri de partide care "şi când strănută" sunt filmaţi.

El a mai spus că fraudele electorale "sunt mai mult decât evidente" şi a apreciat că prezenţa la vot va fi scăzută pentru că "românii sunt scârbiţi" de ce se întâmplă în ţara lor, scrie Mediafax.

Întrebat cu ce gânduri a votat, Vadim Tudor a precizat: "Gândurile mele sunt că eu rezist. Am votat pentru ţara mea, pentru copiii mei, pentru copiii voştri şi pentru a ieşi cu fruntea sus în Europa". (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic