x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vadim se balbaie in cazul Meir

Vadim se balbaie in cazul Meir

24 Iul 2004   •   00:00

Presedintele PRM, C.V. Tudor, l-a sustinut ieri public pe consilierul sau pe probleme de politica externa, Nati Meir, in scandalul pe care acesta l-a provocat cu doar o zi in urma prin acuzatiile de coruptie pe care le-a adus liberalilor Radu F. Alexandru si Theodor Stolojan.

ANIELA NINE

Desi initial C.V. Tudor a declarat ca nu stia de acest "demers al lui Meir", ulterior a revenit si a afirmat ca aflase cu o zi inainte "de aceasta".

"Nu stiam de acest demers al domnului Nati Meir, eu nu am imprimat in viata mea pe nimeni, eu sunt scriitor, sunt om politic, nu face parte din arsenalul comunicarii mele umane chestiunea asta. Este o problema in primul rand personala a lor, n-as vrea sa iasa maine ca eu ma lepad de el, eu tin foarte mult la domnul Nati Meir, este un om de valoare, este un om cinstit… Repet inca o data sub cuvant de onoare ca am aflat numai cu o zi inainte de chestiunea aceasta, n-am stiut despre ce este vorba." C.V. Tudor si-a declarat apoi sprijinul pentru Meir, considerand ca acesta "are pe fond dreptate", acuzandu-l pe Stolojan de "implicarea sa in afaceri precum Megapower, care au prejudiciat statul roman".

ALIANTE. Cat priveste o eventuala alianta postelectorala cu PSD, C.V. Tudor nu a respins categoric o asemenea posibilitate, deoarece scopul unui partid este sa acceada la putere. "Nu mai putem sa stam inca patru ani in opozitie. Nu excludem colaborarea cu nici un partid", a spus C.V. Tudor.

In perspectiva alegerilor prezidentiale din toamna, liderul PRM si-a intarit echipa de consilieri straini cu italianul Domenico Lo Jucco, care ii va da sfaturi lui C.V. Tudor in relatiile sale cu tarile UE. Lo Jucco este unul din fondatorii Miscarii "Fortza Italia", alaturi de premierul italian, si a fost secretar de Stat in Ministerul de Interne din primul guvern Berlusconi.

×
Subiecte în articol: politic