x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Valer Dorneanu consideră că DNA trebuia să se rezume la răspunderea penală în ancheta privind OUG 13

Valer Dorneanu consideră că DNA trebuia să se rezume la răspunderea penală în ancheta privind OUG 13

27 Feb 2017   •   17:38
Valer Dorneanu consideră că DNA trebuia să se rezume la răspunderea penală în ancheta privind OUG 13

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, consideră că DNA şi-a depăşit atribuţiile în ancheta privind OUG 13 şi că nu trebuia să verifice legalitatea, oportunitatea ordonanţei, ci trebuia să se rezume la aspectele penale. 

"A verificat legalitatea, oportunitatea ordonanţei de urgenţă. Adică, dacă sunt întrunite condiţiile pentru ca Guvernul să emită o ordonanţă de urgenţă, stare de urgenţă care să nu poată fi evitată decât prin acest act, să motiveze ordonanţa (...). Toată tevatura asta probabil că nu s-ar fi ivit dacă ar fi existat o cooperare loială între autorităţi. Asta înseamnă că acele avize puteau fi cerute sub forma unei consultări", a declarat Dorneanu, după ce CCR a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, prin DNA, şi Guvern cu privire la ancheta procurorilor în cazul OUG 13. 

Întrebat dacă ancheta va putea continua, dar fără ca procurorii să poată cerceta legalitatea sau oportunitatea, ci doar aspectele penale, Valer Dorneanu a răspuns că da. 

"Exact, care să atragă răspunderea concretă, penală, nu răspunderea ipotetică preluată din ce-a spus autorul sesizării (către DNA - n.r.). (...) Procurorul ar fi trebuit, analizând acea plângere, să vadă dacă există sau nu există impedimente care să-l împiedice să înceapă urmărirea penală. (...) El putea constata că verificarea a ceea ce au reclamat cei doi autori, a oportunităţii ordonanţei de urgenţă, că a fost adoptată cu un scop, de a proteja pe cineva, de a favoriza pe cineva, sunt chestiuni care pot fi de competenţa de anchetă a Parchetului, sau nu. Or, astea ţin de activitatea de legiferare", a explicat Valer Dorneanu. 

El a precizat că toate actele penale ce vor fi efectuate pe viitor vor trebui să ţină cont de decizia CCR. 

"Ceea ce a făcut Parchetul până aici este răspunderea lui, dar de aici înainte şi DIICOT, sau cui i-o da-o (...), toate actele de anchetă, toate actele de cercetare penală trebuie făcute în aşa fel încât să nu se încalce prerogativele Curţii Constituţionale, ale Parlamentului şi ale Guvernului", a spus preşedintele CCR. 

Acesta a adăugat că nu DNA trebuia să aprecieze oportunitatea emiterii acestei ordonanţe. 

"Aşadar, s-a încălcat dreptul Guvernului de a aprecia oportunitatea legiferării (...). Şi în ordonanţa de începere a urmării penale, şi în alte declaraţii, Parchetul spune că nu era necesară ordonanţa, nu era necesar să se adecveze conţinutul unor texte din Codul penal şi din Codul de procedură penală care au fost declarate neconstituţionale. (...) Că nu trebuia prin ordonanţă de urgenţă. Or, acest lucru ţine de atributul Guvernului rezultat din articolul 102 din Constituţie", a mai spus Dorneanu. 

Luni, după şedinţa CCR pe această temă, Valer Dorneanu a declarat că prin ancheta DNA privind OUG 13 s-a perturbat buna activitate a Guvernului. 

"Considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului şi s-au perturbat şi relaţiile care trebuie să existe între cele trei autorităţi - judecătorească, executivă şi legislativă", a susţinut preşedintele CCR, menţionând că decizia judecătorilor a fost luată cu "o majoritate semnificativă". 

"Practic, DNA s-a apucat să verifice în ce măsură au fost îndeplinite condiţiile de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă, în ce măsură s-a întrunit condiţia extraordinară, în ce măsură acea stare nu putea fi rezolvată altminteri, dacă s-a motivat sau nu urgenţa. A mai verificat dacă s-au primit toate avizele, de la Consiliul Legislativ, de la CSM, lucruri care exced autorităţii DNA. Aceste verificări se fac de către Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate. Pe de altă parte, aceste lucruri s-au făcut în timpul desfăşurării procesului legislativ. Ordonanţa era trimisă Parlamentului, care putea să o aprobe, să o modifice, să o nu o aprobe şi lucrurile acestea se întâmplau în acest interval. Prin aceasta, considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului şi s-au perturbat şi relaţiile care trebuie să existe între cele trei autorităţi - judecătorească, executivă şi legislativă", a explicat Dorneanu. 

Sesizarea CCR a fost făcută de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a considerat că, procedând la anchetarea oportunităţii, circumstanţelor şi împrejurărilor elaborării proiectului de act normativ, "reprezentanţii Ministerului Public au uzurpat unele dintre competenţele Guvernului, prin Ministerul de Justiţie, fapt care a condus la apariţia prezentului conflict juridic de natură constituţională, în sensul deciziilor CCR". AGERPRES

×