Vânătoarea de români de către comunişti, dar şi înăsprirea condiţiilor de acordare a vizei române cetăţenilor moldoveni au condus la reducerea semnificativă a prezenţei la urne a cetăţenilor români din Republica Moldova, susţine cotidianul Timpul .
Comparativ cu alegerile parlamentare din toamna trecută, la cele patru secţii de votare, deschise la sediile consulare şi cel al Ambasadei de la Chişinău, a mers mult mai puţină lume. Pare inexplicabil acest dezinteres al deţinătorilor de paşaport românesc, mai ales că tocmai europarlamentarii români au fost cei care au spus în Parlamentul European adevărul despre evenimentele de până şi de după alegerile din 5 aprilie, atunci când regimul comunist a izolat informaţional Republica Moldova, se menţionează în articolul citat de către Agerpres.
Unul dintre alegători, Nicolae Banaga, a spus că mulţi nu au venit crezând că şi de această dată nu vor putea vota dacă nu au viză de reşedinţă peste Prut. Un alt motiv, în opinia sa, este că, după evenimentele din 7 şi 8 aprilie curent, guvernarea comunistă a început 'vânătoarea de români', iar pentru cei de peste Prut a fost introdus regimul de vize. Totodată, a opinat altă alegătoare, o cauză ar fi şi o anumită indignare provocată de zvonul că moldovenilor care solicită viză pentru România li se va cere să prezinte un extras din contul bancar care să confirme că posedă o sumă de 500 de euro.
Unul din alegătorii prezenţi duminică la o secţie de votare deschisă la Chişinău, Ştefan Sofronovici, a declarat că a votat pentru cei mai de seamă reprezentanţi ai neamului românesc, iar maestrul Vasile Iovu, cunoscut naist - pentru cei care vor face totul ca România să fie tratată în PE de la egal la egal şi să nu fie umilită, aşa cum s-a întâmplat în socialism, mai scrie publicaţia Timpul.
La secţiile de votare din Chişinău duminică au votat ceva mai mult de 1.400 de români, faţă de peste 2.300 la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008. Aproape 57% dintre alegători au votat candidaţii PD-L la europarlamentare, 23,5% au preferat-o pe Elena Băsescu, urmată de PNL cu 10,7%, PSD aproape 4%, PRM - 3,5%
Citește pe Antena3.ro