x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Blaga: "Nu am să calc niciodată la OTV. Nu pot să servesc un om de un cinism ieşit din comun"

Vasile Blaga: "Nu am să calc niciodată la OTV. Nu pot să servesc un om de un cinism ieşit din comun"

03 Oct 2012   •   21:43
Vasile Blaga: "Nu am să calc niciodată la OTV. Nu pot să servesc un om de un cinism ieşit din comun"

Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat miercuri seară la RTV că exclude o colaborare politică, la Putere sau în Opoziţie, cu PP-DD, dar spune că este obligat să discute cu liderii acestei formaţiuni în plan parlamentar în cazul în care partidul va intra în Legislativ.

"Nu voi colabora politic, într-o construcţie unită, nici la putere, nici în opoziţie cu Dan Diaconescu", a spus Blaga, care crede despre patronul OTV că "are cu cine colabora, colaborează foarte bine cu domnul Ponta. Doar s-au înţeles de la început".

Liderul PDL susţine că şi în ceea ce priveşte cazul Oltchim, a  existat între premier şi Dan Diaconescu "o înţelegere până la jumătate. Din partea a doua privatizării nu s-au mai înţeles".

Întrebat dacă exclude categoric o formă de colaborare parlamentară cu PP-DD, Blaga a explicat că ar însemna să nu respecte Constituţia: "Are Dan Diaconescu un partid care respectă, prin statut, Constituţia României? Are, din moment ce l-a înregistrat Tribunalul. Hotărăsc eu că intră în Parlament? Nu, alegătorii. Dacă intră în Parlament, preşedinţii partidelor parlamentare în prima zi după validare trebuie să se reunească, să vadă care este ponderea fiecăruia şi câte locuri îi revin în Birourile Permanente ale Camerei şi Senatului. Cu asta începe noua legislatură. Pe urmă discutăm de guvern şi de restul".

Cât despre alianţe între forţele de centru-dreapta şi PP-DD la nivel local, liderul democrat-liberalilor a afirmat: "Când îl vedeţi pe Ponta şi spune că laptele e alb, aveţi grijă să nu fie o lingură de cafea în el. Nu avem nicio astfel de înţelegere. Dacă aveam înţelegeri, aveam cel puţin 25 de vicepreşedinţi de consilii judeţene. Are dânsul (Victor Ponta - n.r.) înţelegeri cu ei".

În fine, Vasile Blaga a anunţat că nu va merge niciodată într-o emisiune la postul tv al lui Dan Diaconescu. "Au fost domnul Ponta şi domnul Antonescu, la ei vă raportaţi. Eu nu am să calc niciodată pe la OTV", a declarat Blaga.

Amintindu-i-se că la postul tv respectiv a fost prezent inclusiv preşedintele Traian Băsescu, Blaga a replicat: "A fost şi domnul Băsescu, au mai fost şi alţii. Dacă vreţi, toţi au fost, dar eu nu mă voi duce, pentru că nu pot să servesc un om de un un cinism ieşit din comun. Prosteşti lumea cu televizorul, îi faci promisiuni deşarte. Nu îl întrece în cinism decât Ponta. Nu se poate să câştigi puncte în halul acesta. De asta nu mă duc".

×