x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Blaga: Dacă PSD vine cu cererea de revocare a lui Mircea Geoană, PDL va vota

Vasile Blaga: Dacă PSD vine cu cererea de revocare a lui Mircea Geoană, PDL va vota

09 Noi 2011   •   08:06
Vasile Blaga: Dacă PSD vine cu cererea de revocare a lui Mircea Geoană, PDL va vota

Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat ca democrat-liberalii vor vota o eventuala cerere a PSD de revocare din functia de presedinte al Senatului a lui Mircea Geoana.

"Nu am discutat cu PSD, nu avem ce sa discutam. Bineinteles ca noi avem multe reprosuri sa-i facem dlui Mircea Geoana pentru modul in care a condus sedintele Senatului. Daca dansii respecta regulamentul (n.r. - PSD) si vin cu cererea de revocare, puteti fi convinsi ca noi votam cererea. Nu stiu cum va proceda PSD, este problema celor din partid, dar, dupa cate am vazut si eu, declaratia dlui Ponta de aseara, cred ca cel putin dansul va merge mai departe", a adaugat Blaga, potrivit Agerpres.

In ceea ce priveste nominalizarea sa de catre secretarul general al PDL Ioan Oltean pentru a prelua sefia Senatului, fostul ministru de Interne a spus ca multe dintre ideile acestuia sunt neinspirate. "Domnul Oltean are multe idei neinspirate. Ar trebui sa astepte si sa nu vanda pielea ursului din padure", a completat Vasile Blaga.

×