x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Blaga exclude colaborarea PNL cu Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu

Vasile Blaga exclude colaborarea PNL cu Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu

24 Oct 2015   •   20:40
Vasile Blaga exclude colaborarea PNL cu Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Buzău, că este exclusă o colaborare a PNL cu Mişcarea Populară condusă de Traian Băsescu.

''O colaborare cu Traian Băsescu este 'Nu categoric'. Am înţeles că din nou vorbeşte de dragul PDL. Eu ţin minte că vorbea de la perdea 'Adio PDL!' şi eram, nici mai mult nici mai puţin, decât FSN-işti înrăiţi. Mai ţin minte că în timpul campaniei electorale, după ce noi democratic l-am desemnat pe dl Iohannis drept candidatul nostru şi ne-am încolonat toţi în spatele domniei sale, mi-a spus textual 'Vasile puteai să găseşti pe cineva mai bun', adică pe Ponta probabil'', a spus Blaga, într-o conferinţă de presă.

Vasile Blaga i-a atras atenţia fostului său şef de partid ''să nu-şi facă iluzii că foştii democraţi vor pleca din PNL''. ''E ceva ce am mai văzut în politică, dacă dânsul îşi face mari gânduri că îşi va întări partidul cu oameni care vor merge din vechiul partid către domnia sa se înşală. Cei care au avut de gând să meargă, au plecat'', a menţionat Blaga.

Cu ocazia Congresului de constituirea a Mişcării Populare, de sâmbătă, Traian Băsescu, ales liderul formaţiunii, a făcut un apel ca cei care au fost lângă el de-a lungul timpului să i se alăture. "Vă asigur că am şi energie şi dorinţă să continuăm procesele de modernizare a României. Mai am o sugestie, cei care în viaţa lor au fost alături de mine şi încă mai simt că mai vor să fie alături de mine să nu ezite de oriunde s-ar afla să vină la Mişcarea Populară", a spus Băsescu.

×
Subiecte în articol: vasile blaga traian basescu