x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Blaga, furios: Praful şi pulberea se vor alege de cei care părăsesc PDL

Vasile Blaga, furios: Praful şi pulberea se vor alege de cei care părăsesc PDL

26 Mai 2013   •   21:02

Într-un discurs susţinut cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea partidului, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a lansat o critică vehementă împotriva celor care au folosit formaţiunea politică pe care o conduce doar în interes propriu.

"Nu o dată când ne-a fost greu unii ne-au părăsit! Nu s-au înhămat la muncă, ne-au părăsit şi în 2000, erau unii chiar miniştri, ne-au părăsit pe urmă alţii. Ce s-a ales de ei şi de carierele lor politice după aceea? Praful şi pulberea! Aşa se va alege de toţi cei care cred că pot funcţiona în afara acestui partid, după ce au primit atâtea de la el! Nu-şi vor găsi viitorul politic decât în Modrogan, în curtea asta, punând osul la creşterea acestui partid, aşa cum facem toţi!", a spus Blaga.


Blaga s-a referit şi la cei care critică PDL, arătând că aceştia nu pot fi în acelaşi timp şi în interiorul, dar şi în afara partidului.
"Oricine îşi are locul în acest partid, dar să fie sincer cu el, să-l iubească, să se exprime în interiorul lui şi să vină la muncă mai ales atunci când partidului îi este greu, cum este acum. Nu poţi fi în acelaşi timp şi în interiorul lui, şi în afara partidului. Nu poţi lovi partidul atunci când îi este greu, din calcule politice meschine pe care le faci de obicei doar pentru tine - "oare voi mai fi pe vreo listă, oare voi mai vizita vreun Parlament altfel decât cu bilet de intrare?". Asta-i mână în luptă pe unii, nu pe cei de aici", a spus Vasile Blaga, conform Mediafax.
mediafax.ro

×
Subiecte în articol: vasile blaga